03 noiembrie 2019

Vesti de-acasa...



  Azi, pe TVR 1, am urmarit o emisiune despre orasul meu natal (Macin). Recunosc, am fost foarte emotionata, e ca si cum ai primi vesti de-acasa dupa multa vreme...

 Cand eram mici nu apreciam deloc frumusetea acelor locuri. Eram prinsi cu treburile noastre marunte, eram influentati de problemele celor din jur si ne doream sa plecam cat mai departe pentru a avea o viata mai buna, pentru a avea confort, pentru a fi fericiti. Ni se parea normal sa avem Dunarea la picioare si sa vedem, de la fereastra, muntii batuti de timp, de ploaie si de vant.
   Campurile verzi pline de maci, lacurile, baltile cu nuferi, stancile cu forme bizare faceau toate parte din peisaj si din firescul vetii noastre. 
  

  Imi amintesc de casa ori de cate ori mananc placinta cu branza sarata ori cand simt miros de ger si de lemn ars.
   Imi amintesc de casa cand in dimineata de ajun nu aud glasurile cristaline (racnitoare) ale copiilor: ,,Neata cu ajun ca maine e Craciun...''
   Imi amintesc de casa cand vad un palc de verdeata si un ochi de apa.
 Imi amintesc de casa cand vorbesc cu prietenele mele, cu rudele mele haioase, cu fostii mei elevi...
   Imi amintesc de casa ori de cate ori mi se atrage atentia asupra accentului meu (caci vorbesc stalcit, dar scriu drept)!!! :)
   Si-mi amintesc de casa cand merg prin zapada caci, in copilaria mea, nametii erau cat casa si nimeni nu se plangea ca-s iernile grele!
   
    
  

Rapide



  • Ghiveci de legume;
  • Salata;
  • Struguri;
  • Paste cu sos si parmezan;
  • Cartofi aurii (fierti, apoi trasi la tigaie) cu branza.

31 octombrie 2019

Moș Ene



- Mi spui două povești? Una de culcale și una de tlezile...
- Să începem cu una de culcare! A fost odată un moș simpatic care iubea copiii. Ca să-i ajute să-și recapete puterile, Moș Ene, la orele pranzului, trecea în zbor pe lângă genele lor, presăra praf de somn și pleoapele deveneau grele. Micuții adormeau cufundați în vise frumoase. 
- Matei nu doalme la plânz. Moș Ene nu știe unde e casa lui Matei???

Memories



Mustrare


Sursa

   Sunt momente în care reacțiile noastre ,,de părinți" vin parcă din vremuri de demult și, deși sunt nedrepte și nefondate, sunt rostite pe ton înalt și persuasiv.
    Când sesizez exagerarea, spun:

- Hey, tu părinte cu studii superioare finalizate, tu care nu ai dat dovadă de răbdare în nici un moment al vieții tale, cere-i copilului tău (de nici patru ani) să fie răbdător!

- Hey, tu părinte cu motricitatea fină dezvoltată, tu care scapi lucruri din mână, ciobești farfurii și strici diverse prin casă, cere-i copilului tău să nu dea mâncare pe jos!!!

   Și străduindu-se să nu piardă firul epic și esența (auto)mustrării, soțul meu râde. Copilul, care nu cred că înțelege întreaga frază, se destinde și el și totul se termină cu o îmbrățișare și cu un ,,vă ubec!!!!"
 
  Avem un bagaj în spate de care noi ca adulți avem puterea să scăpăm puțin câte puțin...zi de zi.



30 octombrie 2019