Drumul către sine

 

Sursă foto

    Alergăm atât de mult! Alergăm în stânga, alergăm în dreapta, mergem cu spatele, mergem cu pași de furnică ori în pas săltat. Alegem tot felul de drumuri - lungi, scurtături, drumuri misterioase sau alambicate. Și din toate călătoriile pe care le facem, drumul care duce la noi înșine este cel mai dificil de urmat. De multe ori, e și cel mai ignorat. E drumul ascuns pentru care nu trebuie să dăm socoteală nimănui dacă îl parcugem. (Nimănui...în afară de noi, desigur.)

    Uneori, în liniștea cea mai de preț, îmi răsună frânturi din discuții purtate în trecut, frânturi cu care eram în dezacord ori care acum au căpătat un sens. Și da, drumul către propria ființă, este poate cel mai important itinerariu din viața noastră. Chiar dacă te îndepărtezi de el, el te urmează. Chiar dacă îl tratezi cu indiferență, el se așterne la picioarele tale. Te imploră să ieși din negare, te ademenește să îți amintești lucruri, să scormonești, să înțelegi, să plângi poate și să mergi înainte. 

    Zilele astea, tot ceea ce am făcut, aparent fără o semnificație anume, m-a adus pe acest drum. Nu am vrut să pășesc pe el, dar s-a așternut sub tălpile mele. 

    Dar nu te poți încumeta să-l parcurgi oricum, e un adevăr. Ia cu tine un braț cu flori. Ia cu tine semințe roditoare. Ia cu tine îngăduința. Ia înțelegerea, experiența care te-a șlefuit. Ia cu tine ce e mai bun și parcurge-l!