Fuse aprilie, fuse și se duse! O lună cât se poate de agitată, o lună plină cu de toate, dar nu mai dificilă decât cele ce vor veni! Cu încredere, tot înainte!
29 aprilie 2023
18 aprilie 2023
Soare
Norii s-au împrăștiat, soarele timid ne anunță că toate au un sfârșit, chiar și vremea rea, chiar și vremurile grele pentru că, pur și simplu, toate trec.
Un început luminos să aveți, iar drumul să vi-l parcurgeți cum știți mai bine!
17 aprilie 2023
Drumul către sine
Alergăm atât de mult! Alergăm în stânga, alergăm în dreapta, mergem cu spatele, mergem cu pași de furnică ori în pas săltat. Alegem tot felul de drumuri - lungi, scurtături, drumuri misterioase sau alambicate. Și din toate călătoriile pe care le facem, drumul care duce la noi înșine este cel mai dificil de urmat. De multe ori, e și cel mai ignorat. E drumul ascuns pentru care nu trebuie să dăm socoteală nimănui dacă îl parcugem. (Nimănui...în afară de noi, desigur.)
Uneori, în liniștea cea mai de preț, îmi răsună frânturi din discuții purtate în trecut, frânturi cu care eram în dezacord ori care acum au căpătat un sens. Și da, drumul către propria ființă, este poate cel mai important itinerariu din viața noastră. Chiar dacă te îndepărtezi de el, el te urmează. Chiar dacă îl tratezi cu indiferență, el se așterne la picioarele tale. Te imploră să ieși din negare, te ademenește să îți amintești lucruri, să scormonești, să înțelegi, să plângi poate și să mergi înainte.
Zilele astea, tot ceea ce am făcut, aparent fără o semnificație anume, m-a adus pe acest drum. Nu am vrut să pășesc pe el, dar s-a așternut sub tălpile mele.
Dar nu te poți încumeta să-l parcurgi oricum, e un adevăr. Ia cu tine un braț cu flori. Ia cu tine semințe roditoare. Ia cu tine îngăduința. Ia înțelegerea, experiența care te-a șlefuit. Ia cu tine ce e mai bun și parcurge-l!
Zile
Mi-ar fi plăcut să am parte de mai multe zile de concediu. Aș fi avut nevoie, mai bine spus. Totuși, nu e bine să fii nemulțumit căci sunt oameni care nu au avut parte de acest ,,huzur'' (care mie-mi pare a fi insuficient).
Aveam planuri mari înainte de vacanță, am reușit să duc la bună îndeplinire...o parte. Doar o mică parte, căci timpul este atât de zgârcit cu mine!
Și dacă tot nu am reușit să îmi ofer puțină odihnă, o durere de spate a făcut-o totuși, în numele meu. Și-am fost forțată să mă cumințesc o vreme.
Ne vom întoarce în curând la agitația cotidiană care nu îmi place deloc. Zilnic mă întreb cum as putea jongla eficient cu responsabilitățile mele, cum aș putea trăi mai frumos, în deplină armonie, în echilibru?! Zilnic fac schimbări mici, în bine, schimbări care să dea valoare unei stări de fapt, unei acțiuni, apoi vine realitatea peste noi, ne mai ciufulește puțin... Ne supărăm, ne revenim și o luăm de la capăt.
16 aprilie 2023
Hristos a înviat!
Vă doresc să fiți sănătoși, fericiți și să petreceți sărbătorile acestea frumoase alături de cei dragi!
11 aprilie 2023
Idei de post
Tocăniță de cartofi cu usturoi verde, salată de primăvară
Supă cremă de linte, crutoane (coapte în casă)
Salată orientală (cartofi, morcovi fierți, ceapă roșie, măsline)
Orez cu legume (ceapă, ardei, morcovi, spanac, suc de roșii), salată
Cartofi ,,prăjiți" neprăjiti (la cuptor), salată
Fasole bătută
Gustări (goji, prune uscate, fistic, caise uscate)
P.S.: Voi mai adăuga pe parcursul săptămânii ceea ce reușesc să pregătesc.
09 aprilie 2023
Abonați-vă la:
Postări (Atom)