29 martie 2023

Mozaicul lunii Martie


   Ce avem noi aici?! O lună care a debutat frumos, dar care a devenit, de la o săptămână la alta, din ce în ce mai încărcată. În primele zile ale lunii am marcat cum am știut mai bine venirea primăverii și Ziua mamei. Pe 8 martie am simțit, cred că pentru prima dată în viață, ce emoții poți avea în postura de spectator - mamă (mai multe decât poți simți ca organizator). 
     Au venit apoi (navală) niste emoții la scară mai mare când fetița a urcat pe o scenă, alături de colegii săi de la cursul de dans, pentru a participa la un concurs frumos și spectaculos. 
     La jumătatea lunii martie, am mers împreună cu colegele la concertul ,, Acasă'' (Irina Rimes), iar după toate aceste momente, au venit ,,tăvălug", zile obositoare, pline de sarcini, cursuri istovitoare și evaluări. 
    Alaltăieri, când am ajuns acasă de la serviciu, am ,,picat'' la propriu și la figurat. Acum sunt iarăși pe linia de plutire, în refacere că să zic așa. Nu se anunță perioade mai liniștite, așa că mă pot resemna!

3 comentarii:

  1. Succes celei mici la cursurile si concursurile de dans.
    Ai avut o lună plină si frumoasa. Succes la găsirea echilibrului între treburi și odihnă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cine vrea un concediu? Noooooi! 😀

    RăspundețiȘtergere
  3. O luna minunata cu amintiri nepretuite! Cum a fost la concertul Irinei, v-a placut? :)

    RăspundețiȘtergere