Lecții

 arhiva proprie

    Zilele acestea mi-am făcut o radiografie, am privit-o apoi cu atenție. A durut...

      Zice că am trăit până acum cu prea multă înverșunare și că am acoperit răni încă nevindecate. Cică frustrările mele, neîmplinirile și dezamăgirile m-au schimbat prea mult, m-au transformat într-o persoană serioasă! Prea serioasă... 

    Iar oboseala mi-a adăugat câțiva ani în plus în buchetul vieții. Și-acela ușor vestejit de vreme, de vremuri, de oameni. 

       Mă ustură uneori ochii mari ai celor din jur când  îndrăznesc să gândesc cu voce tare. Oamenii iartă lingușelile, iartă minciunile, iartă chiar și trădările, dar sinceritatea...niciodată! 

        Încerc să nu mă opun, să fac tot ceea ce trebuie, ba uneori chiar și ceva în plus. Însă îmi dau seama că ,,nu corespund'' și-mi place teribil de mult lucrul acesta. 

     Iar cercul de oameni la care țin și pe care îi admir (cu adevărat) se strânge teribil. Se micșorează atât de mult, încât mă tem să nu devină un simplu punct. 

     

      Hai, punct și de la capăt!