Am preluat ideea mozaicului de la Irina (Dulce Casă), mozaic în care încerc să ,,prind'' câteva imagini sugestive din luna care tocmai se încheie.
Noiembrie a zburat, cum îmi și imaginam, fără să simt. Nu am avut timp pentru odihnă, timp pentru reflecție, timp pentru redresare. Totul s-a derulat cu o viteză amețitoare.
Fetița mea a împlinit 7 ani și, deși vremea a fost ranchiunoasă, am putut organiza ceva la bloc (conform tradiției din cartierul nostru).
Câteva zile mai târziu, ne-am pomenit sufocați de emoții la primul concurs de dans al Sofiei. Cea mai mare gafă am comis-o, evident, eu atunci când, în încercarea de a-i pregăti pe cei mici pentru un eventual eșec, am gândit cu voce tare: Și voi vreți să luați trofeul așa din prima, de la prima participare, nu?!
Astfel că după premiere, grupul Sofiei urca treptele cu trofeul în aer, medalii, diplome și toate cele. Mno... Amintiți-mi o altă formulă de încurajare căci pare-se viața e ironică tare!
A urmat un curs intensiv la care m-am înscris benevol și pe care am crezut că nu-l termin. Oboseala se instalase de-a binelea, iar termenele limită la diferite proiecte se tot acumulaseră.
In mozaic se observa ceva nori, dar predomina lumina si culorile vii! 😊 As zice ca a fost o luna faina, mai ales ca ai facut fatza, cu brio, provocarilor.
RăspundețiȘtergereLa multi ani frumosi Sofiei! Mult succes in toate - in grup si individual! Felicitari pentru trofeu, medalii, diplome! La cat mai multe! 😊
Saptamana frumoasa iti doresc!
A fost o lună întunecoasă, da!
ȘtergereLa multi ani fiicei tale si felicitari pentru cursul absolvit.
RăspundețiȘtergereMulțumesc. Ar mai fi un modul la primăvară. Da' nu mă las. Mereu înainte!
ȘtergereLa multi ani Sofiei, felicitari pt tot ce realizati ca familie!:)
RăspundețiȘtergereMulțumim, Mona! Numai bine și cavalerului tău. Încercăm, încercăm. Uneori ne mai iese! :)
ȘtergereLa Multi Ani comorii voastre! Si mai multa incredere in ceea ce ei sunt in stare sa faca, ca ei nu au inhibitii. Felicitari! Frumos mozaicul! Si spor la tot ceea ce ai de realizat, draga Laura!
RăspundețiȘtergereSarbatori cu bucurii! ❤️😘
Asta am văzut. Nu mă așteptam ca Sofi să reacționeze bine în fața unui public așa mare.
ȘtergereDoamne, cum trece și se petrece timpul !
RăspundețiȘtergereVă pup și vă doresc să aveți parte de tot ce este mai bun în luna care urmează 👍❤️
Da, așa este. Mă uitam pe niște poze. Totul se întâmplă foarte repede.
Ștergere