Septembrie

    Începutul toamnei a venit cu schimbări: o altă rutină, noi responsabilități, noi griji. În prima zi de școală am alergat (la propriu) între locul meu de muncă și școală. Am avut impresia că trebuie să mă teleportez la propriu. Cu sprijinul colegelor, această ,,teleportare" a fost posibilă. Am reușit să fiu aproape de fetița mea în prima zi de școală și să trăiesc (alături de ea) emoțiile acestui început.

     Festivitatea de deschidere a anului școlar a fost pe sufletul meu. Și-am văzut câteva la viața mea. De asemenea, am fost profund impresionată de modul de organizare, de maniera în care doamna învățătoare i-a primit pe copii, de experiențele de învățare pe care a reușit să le creeze. Sofia s-a acomodat mai repede decât mine, atât cu programul, cât și cu noul statut. Este responsabilă, atentă și interesată de tot ce se întâmplă.

       Eu însă...aș mai avea nevoie de puțin timp pentru a mă acomoda și de o mai bună organizare pentru a nu mai alerga de colo-colo (fără căpătâi). Uneori mă gândesc la asta, oare părinții (care sunt sau care se simt nepregătiți) nu se autosabotează puțin??? Sau, mai rău, nu sabotează adaptarea ori parcursul copilului???

        Sofia ,,m-a trezit din somn'' spunându-mi că părinții trebuie să își lase copiii la poartă și că a venit momentul în care trebuie să arăt că am încredere în ea. Am confirmat, cu lacrimi în ochi, apoi m-am furișat ca orice părinte nesigur după un colț, după un copac, după un tufiș pentru a mă asigura că odorul a nimerit corpul de clădire. (Vorba aceea: Urmăriți-mă și pentru alte sfaturi privind comportamentul normal!)