06 august 2022

Un alt sine



           Sezonul 1 (8 episoade)

      Serialul turcesc care e la modă zilele acestea ridicând câteva probleme de natură psihologică mi s-a părut interesant, drăguțel. În consecință, vi-l recomand. Trei prietene, într-o anumita conjunctură a vieții, se desprind de oraș, și cercetează rădăcinile problemelor lor spirituale. Este vorba despre acel pattern, acel model care se repetă din generație în generație, despre diferite evenimente traumatizante prin care au trecut rudele lor, evenimente care au răsunet în viața lor de-acum. Istoria se repetă așadar, într-un mod dureros, dar iată că au șansa de a cunoaște un domn care le însoțește în călătoria aceasta de descoperire.

      Este un film cu o mare încărcătură, cu un subiect amplu și cu multe abordări. Ridică problema unei instanțe a psihicului despre care Freud a scris foarte mult (și bine) - Inconștientul, acea ,,cutie neagră'' din care nimic nu se șterge, dar care ne influențează viața semnificativ.

  E un film despre oameni, despre relații. Ne învață să fim sinceri cu noi înșine, cu ceilalți, să avem grijă de sufletul nostru, să căutăm echilibrul în toate. Este drăguțel, merită urmărit, cu precizarea că ,,în filmul nostru'' de zi cu zi nu e niciodată atât de simplu...

Another Self (Netflix) - Trailer

3 comentarii:

  1. E genial serialul! L-am văzut și eu zilele trecute. În două zile l-am terminat. Aștept cu nerăbdare sezonul 2. Sper să apară.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum am început un alt serial turcesc: Așk Yeniden (Dragoste cu împrumut). Deși scrie că e comedie romantică, e mai degrabă un fel de telenovelă ieftină. :)) Am văzut 6 episoade, dar nu m-a prins. Îl întrerup.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti multumesc pentru recomandare...

    RăspundețiȘtergere