Pinterest
Nu mai am vârsta la care mai pot vedea unicorni alunecând pe-o rază, nu mai sunt ușor de dezamăgit sau ușor de rănit. Deși nu credeam c-o să se întâmple asta vreodată, iată că procesul (ireversibil) de maturizare include câteva bonusuri. Am rămas însă cu aceeași sensibilitate la teatralitate, cu aceeași revoltă atunci când sesizez nedreptatea, cu alergie la indolență. Câteva riduri în plus, o oboseală care, de multe ori, mă amuză. Regrete...câteva. Visuri...o mână. Poate și cu ceva mai multă recunoștință!
Nu stiu ce sa spun... Unicornii sunt totusi atat de frumosi!
RăspundețiȘtergereVisurile conteaza, regretele sa le dizolvi, ca nu folosesc. Iar fara recunostinta
e cam... pustiu in suflet.
Un weekend placut, Laura!
Da! :)
ȘtergereTe cunosc - un fel de a spune 😊 - numai din ceea ce ai scris, ai lucrat si ai prezentat aici, din filmele si cantecele pe care le-ai impartasit pe blog dar cred ca nu ma insel: sensibilitatea "iti iese" prin toti porii! Din punctul meu de vedere, sensibilitatea e ceva foarte bun - e plina lumea de cinici si de autosuficienti, iar un om sensibil e ca o gura de aer proaspat. Iti doresc sa ramai sensibila la teatralitate, sa te revolte nedreptatea dar sa nu te afecteze in mod profund. Si... priveste cu mai multa atentie: unicornii sunt pe-aproape. 😊
RăspundețiȘtergereWeekend minunat iti doresc! ❤️
Asta sesizez și eu. Nu mă mai afectează lucruri care, în mod normal, m-ar fi dărâmat.
ȘtergereSi ce bine ca esti asa!
RăspundețiȘtergerene unteleptim cu varsta :).Vorba aia, nu mai vedem literele de aproape, dar vedem prostii de departe :)).Si ii ocolim cat putem :))
RăspundețiȘtergere