Iulie a venit cu zile calde, prea calde, sufocante. De câteva zile eu și Sofi mergem pe jos la grădiniță, plimbarea pe malul Dunării dis-de-dimineață este revigorantă. La întoarcere însă, grăbim pasul și căutăm umbra, în parc nu putem zăbovi.
Muncim mult zilele astea și nu avem timp pentru mici bucurii. Uneori este frustrant, alteori ne considerăm norocoși că suntem totuși împreună și că avem șansa de-a avea un loc de muncă într-o țară în care e din ce în ce mai greu să trăiești.
Îmi doresc zile mai bune, zile lipsite de griji, zile în care să mă pot plictisi. Am și uitat cum e să fii plictisit...
Spor în toate!
RăspundețiȘtergerespor!si noi la fel, munca cu totii.Multumim lui Dumnezeu ca avem putere.
RăspundețiȘtergereBuna, bine ai revenit si sper sa te avem mai des pe aici :)
RăspundețiȘtergereNu m-am gandit la asta oana nu ai scris! Am uitat cum e sa fii plictisit!
RăspundețiȘtergereVă îmbrățișez, dragile mele! :)
RăspundețiȘtergere