25 iunie 2022

Salutare!


    Am avut încercări de a scrie pe blog, dar nu se lega nimic cu nimic. De aceea, am tot amânat publicarea vreunui articol. N-am avut, pur și simplu, starea de a scrie ceva clar și cu sens.
     Acum sunt în faza de refacere, încerc să mă odihnesc cât mai mult, să evit gândurile negative și să îmi fac niște planuri pentru perioada imediat următoare. 
   Luna aceasta a zburat parcă. Am fost prinsă între examene, provocările de la job și încercările mele de a îndeplini și celelalte roluri pe care mi le-am asumat. Iunie a fost precum un carusel al emoțiilor puternice. Mă bucur că se încheie ca să fiu sinceră... 

Mozaicul lunii iunie


 

Mozaicul lunii mai


 

13 iunie 2022

Luni

 


Pinterest

    Plănuiesc de ceva vreme să scriu pe blog, dar nu am avut timpul necesar. Alteori nici inspirația nu m-a lovit prea tare, așa că, iată, mi-am luat un mic răgaz pentru a vă saluta și pentru a vă trimite gândurile mele de bine. 
    Eu sunt, în continuare, aglomerată. Am traversat o perioadă nebună, nebună, am plâns de oboseală ori de neputință, am avut momente de renunțare și de revoltă. În prezent, sunt ok, sunt în grafic, cum obișnuiesc să spun și sper să duc totul la bun sfârșit în maniera pe care mi-o doresc.
     
    Vă doresc o vară liniștită, răcoroasă, plină de evenimente frumoase!