11 aprilie 2022

Iubirea. Curs pentru începători

 


    Serialul turcesc debutează cu încercarea uneia dintre fete de-a reuni gașca din liceu la 20 de ani de la absolvire. Toate evenimentele se dezvăluie treptat într-o manieră care sporește suspansul: o reîntoarcere în trecut care ilustrează cum au devenit prieteni niște adolescenți cu probleme de comportament. Ce e în spatele acestor comportamente indezirabile este, de fapt, important și cum ajung niște rebeli care acționează individual, egoist chiar, să pună bazele unei prietenii adevărate. 

     Desigur viața își cere tributul...

    În paralel cu aventura lor, se derulează povestea de dragoste dintre o profesoară tânără, inocentă, sufletistă și un antrenor rebel, dur, lipsit de profunzime (în aparență). Toți au parte de încercări, toți au parte de lecții însemnate. 

    Sinan este un băiat inteligent, dar nefericit, pesimist. În spatele indiferenței sale și a viciului său, se ascunde singurătatea, abandonul. Părinții săi s-au despărțit și au refuzat să-și asume responsabilitatea creșterii lui, așa că l-au lăsat în casa veche, în grija bunicului său. Sau, invers, au lăsat un copil de 14 cu un bunic bătrân și bolnav în grijă. 
    Kerem este mereu furios căci deși e considerat de toți ca fiind privilegiat al sorții, un băiat de bani gata, este lipsit de dragostea tatălui său. Ba mai mult, este umilit de acesta cu orice prilej.
    Osman are fixația banilor. De aceea, spiritul său antreprenorial îi aduce numai necazuri. Părinții săi, cinstiți, muncitori, sunt mereu necăjiți din cauza lipsurilor. De aceea, ajunge să creadă că banii sunt cei mai importanți. 
   Eda este, aparent, iresponsabilă și dură, își creează iluzia că poate face ce își dorește, deși, în realitate, părinții i-au trasat în linii mari întreg viitorul. 
   Isik este cea care, cu inocența ei, reușește să consolideze acest grup punând bazele unei prietenii adevărate. 

    Este un film emoționant, cu accente comice, un film care prezintă faptele reprobabile într-un episod și motivația lor în următorul astfel încât să îți fie ușor să înțelegi că nimic nu e ce pare a fi. Este interesant și plăcut. Îl recomand!
    
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu