Prima lună de primăvară s-a încheiat fără să realizez. Prima jumătate mi-am petrecut-o suferind pentru mamele fugite de acasă, cu puii în brațe, din pricina războiului ori pentru cei rămași prin subsoluri ducând două lupte crâncene: lupta pentru supraviețuire și teama de a nu pierde pe cineva drag. Poate că acest coșmar se va sfârși la un moment dat, poate că sunt ,,interese mari'' sau iscusite tehnici de manipulare la mijloc. Totuși, cine decontează toate nedreptățile astea, toate pierderile, toate traumele, toți morții, toate consecințele unui astfel de ,,eveniment''? Dumnezeu... Atât!
Cea de-a doua jumătate a lunii mi-am petrecut-o făcând lucruri pentru mine. În ciuda programului și a responsabilităților, mi-am făcut timp să alerg, să ascult muzică, să urmăresc filme. Am un tonus mai bun. Voi continua pentru că simt că mi-am intrat în ritm. În plus, e atât de reconfortant să te plimbi sau să alergi pe faleză în această perioadă! Copacii au înflorit, iar vântul le împrăștie parfumul pretutindeni. Natura e ca o anestezie...
Cu pași timizi am mai bifat o reușită. Nu am mai pus răul înainte și am lăsat lucrurile să se deruleze, pur și simplu. E un efort considerabil să faci asta, simți că ai lăsat garda jos, dar este eliberator. Oricum, în realitate, ne stau prea puține lucruri în control.
Aici, mugurii sunt timizi; in calendar e primavara, dar in realitate e aproape iarna. :)
RăspundețiȘtergereMa bucur pentru realizarile tale!
Si ma doare sufletul pentru toti acesti oameni care sufera pentru orgoliile unora. :(
Da, și eu empatizez cu ei. Îmi pare foarte rău că există atâta durere în jur!
ȘtergereVremea își revenise. Am avut zile frumoase, dar ieri, azi...a fost friguț!
Perfect adevarat, Laura! Evenimentele exterioare noua in general nu le putem controla.
RăspundețiȘtergereEste mult mai util sa ne gandim si sa facem ceea ce putem controla.
Oamenii au suferit si inainte in multe locuri. Acum 'vedem' doar acea zona evidentiata mai clar.
O saptamana linistita si cu mai multa primavara!
Mă rog doar să se termine!
ȘtergereAm inceput sa nu mai tolerez sfaturile care spun sa tratezi razboiul cu indiferenta, pt ca nu te poti agita pt ce nu poti controla. De parca e un robinet care opreste o traire umana...poate unii pot, altii au doar mai mult suflet, si se gandesc si la altii..Si noi suntem afectati de ce se intampla acolo, si dau direct ignor celor care spun ca imaginile din Ucraina sunt doar media....
RăspundețiȘtergereCat despre reusite, felicitari! Sa le continui si luna asta! :)
Știi ce e mai rău?! Că unii invidiază acest ajutor pe care alții au considerat că îl pot oferi! Să invidiezi un om fugit din calea războiului...asta e dureros!
ȘtergereLa mine e iarnă de-a binelea. Și? Tot va pleca pînă la urmă! Să fim optimiști!
RăspundețiȘtergereAșa să fie!
Ștergere