Este primăvară?! Este?!

 

     Prima lună de primăvară s-a încheiat fără să realizez. Prima jumătate mi-am petrecut-o suferind pentru mamele fugite de acasă, cu puii în brațe, din pricina războiului ori pentru cei rămași prin subsoluri ducând două lupte crâncene: lupta pentru supraviețuire și teama de a nu pierde pe cineva drag. Poate că acest coșmar se va sfârși la un moment dat, poate că sunt ,,interese mari'' sau iscusite tehnici de manipulare la mijloc. Totuși, cine decontează toate nedreptățile astea, toate pierderile, toate traumele, toți morții, toate consecințele unui astfel de ,,eveniment''? Dumnezeu...  Atât!

    Cea de-a doua jumătate a lunii mi-am petrecut-o făcând lucruri pentru mine. În ciuda programului și a responsabilităților, mi-am făcut timp să alerg, să ascult muzică, să urmăresc filme. Am un tonus mai bun. Voi continua pentru că simt că mi-am intrat în ritm. În plus, e atât de reconfortant să te plimbi sau să alergi pe faleză în această perioadă! Copacii au înflorit, iar vântul le împrăștie parfumul pretutindeni. Natura e ca o anestezie...

    Cu pași timizi am mai bifat o reușită. Nu am mai pus răul înainte și am lăsat lucrurile să se deruleze, pur și simplu. E un efort considerabil să faci asta, simți că ai lăsat garda jos, dar este eliberator. Oricum, în realitate, ne stau prea puține lucruri în control.