Sursă foto: Pinterest
Mi-am propus...
- să mă plâng mai puțin, să fac mai mult;
- să iau note mari, note care reprezintă ceea ce știu, ceea ce am asimilat până acum;
- să mă organizez mai bine, să-mi planific activitățile;
- să gătesc mai mult;
- să nu mai iau lucrurile personal;
- să nu mai am încredere în oricine;
- să mă centrez pe familie;
- să fac lucruri pentru sufletul meu;
- să mă odihnesc;
- să duc lucrurile la bun sfârșit.
Am reușit...
- să fac tot ce ține de mine într-o situație (uneori);
- să obțin note maxime (note obținute cu efort susținut pe întreg semestrul căci asta a fost natura evaluărilor);
- să înțeleg că există o diferență între mine și colegele mele mai tinere, că eu am câteva responsabilități în plus, că sunt într-o etapă a vieții care nu îmi mai permite să pun studiul (și simpla prezență la cursuri) pe primele locuri, deci să mă frustrez mai puțin;
- să nu mă mai las rănită de oameni;
- să ignor anumite lucruri care altădată m-ar fi deranjat groaznic;
- să fiu mai organizată (în anumite privințe);
- să fiu atentă la alimentație și să nu mai mănânc după ora 18;
- să gătesc;
- să-i citesc Sofiei povești ori să-i explic anumite situații;
- să duc copilul la dansuri de două ori pe săptămână.
Îmi propun...
- să trec cu bine (nu neapărat cu rezultate WOW) peste cele 3 examene care mi-au mai rămas;
- să verific lista cu noile discipline în vederea echivalărilor (dacă va fi cazul);
- să mă bucur de evenimentele lunii februarie;
- să fiu cât mai creativă și încrezătoare;
- să mă reapuc de sport;
- să mă preocup de mine;
- să lucrez cu mine (căci deși conștientizez, accept, nu pun în aplicare chiar tot ce ar trebui).
Cum a fost luna voastră?! Cu ce gânduri ați început acest an?!!!