28 octombrie 2020

Un like!



 Va spuneam zilele trecute ca voi participa alături de steluțele mele (gr mare) la un concurs pe grădinița. Dacă va place proiectul nostru, va rugaaaaaam, dați-ne un LIKE!

17 octombrie 2020

Tulcea in culori


 

   


    Dragile mele, voiam să încep cu ,,viața mea, în aceste momente, se reduce la...", însă mi-am dat seama că înfăptuiesc o greșeală. O să spun: viața mea se extinde la job și la tot ce semnifică el pentru mine, la cursurile mele online (pe care am ajuns practic să le vânez), la nenumăratele teme și, bineînțeles, la familie, la nenumăratele treburi casnice. 

    Săptămâna trecută a fost foarte grea. Am fost pe cont propriu cum s-ar spune și m-am descurcat foarte greu. Când soțul meu a sosit acasa, mi-am cerut iertare pentru toate răutățile mele și pentru lipsa mea de răbdare. Se împlinesc 15 ani de când ne cunoaștem și coafura rezista. Și sper să reziste în continuare.

     Recunosc, nu aș fi făcut față dacă nu aveam oamenii potriviți în preajmă ori dacă nu m-aș fi simțit în locul potrivit. Iar când mi se întâmplă să pic, întotdeauna, Dumnezeu îmi scoate un om în cale care știe exact ce să-mi spună. (Thanks, G., ai dreptate, mă bucur că suntem colege!)

    Pentru că ultima dată când am fost low-low, am descoperit bucuria de a face sport, am decis ca, în ciuda vremii și a pandiliei, să revin la obiceiul meu de a alerga dimineața. Va fi o responsabilitate în plus, dar am nevoie de reîntregirea minților. Urgent!

   Voi cum sunteți și ce vă repune pe picioare în momente stresante?!

15 octombrie 2020

Ufff...

 

 

   V-am citit comentariile. Va mulțumesc pentru susținere! Chiar aveam nevoie... 

    Săptămâna aceasta a fost foarte funny. Soțul meu a plecat într-o delegație, iar eu am fost regina haosului. De obicei, el ne ajuta în toate. Cu calmul sau reușea sa ne tempereze și sa ne înlăture toate grijile.
   Sofia a plâns temeinic din orice în primele doua zile. As fi plâns și eu un pic, dacă timpul mi-ar fi permis... 
   La job, printre altele, hârtiile au început sa curgă. În ciuda pandemiei, documentația se întocmește mai abitir. La cursurile online, întotdeauna am avut tema făcută în fata, dar la alta materie. Am avut, printre picături, și o mica intervenție (fără sa ma pregătesc)... Slăviti fie profii de la prima facultate ca multe lucruri ne-au explicat și ne-au făcut sa reținem pe termen lung! Problema mea cea mare o constituie matematica, o pacoste de care am fugit toată viata mea, dar care m-ajunge din urma (încet și sigur). 
    Profesorii cer întotdeauna camera, probabil pt a se asigura ca nu ne conectam de forma. Cu aceasta ocazie, mi-am văzut și mi-am analizat chipul. Doamne, par mai bătrână cu zece ani! Parul meu e mereu împotriva gândirii mele, am cearcăne adânci, riduri pronuntate și fata lăsată de-a binelea. Îmi propun sa îmi acord timp, dar cu propunerea rămân. Înainte ma mai salva simțul umorul, dar cumva...s-a estompat și el. 

    Uneori ma intreb: Laura, ce naiba faci?! Mergi în direcția potrivita?! 
    
  

12 octombrie 2020

Încă o zi în Paradis


 
   Mi se pare ca, în tot hățișul cotidian, s-a strecurat în realitatea mea și necesitatea compromisului. Majoritatea lucrurilor respinse de mine, negate, denigrate au pus mana de la mana și mi-au făcut o surpriza de proporții... Surpriza serii, cum s-ar zice.  Ma simt coplesita, aglomerata, confuza. Ma simt neputincioasa, mica și insuficienta.
   Altădată spuneam cu mandrie: ,,Hey, eu nu corespund...'', dar azi suna a ,,Cumva eu nu ma pot adapta...'' 

04 octombrie 2020

Duminică

 

   Cea de-a cincea săptămână de grădiniță s-a încheiat.  A fost poate cea mai aglomerată, cea mai solicitantă de până acum și cu ce ceva evenimente neplăcute pe fundal, însă am reușit să o închei frumos.

    În acest sfârșit de săptămână, mi-am finalizat toate documentele școlare care nu-mi dădeau pace, am gătit și-am ieșit la plimbare.

   Nu-mi doresc decât sănătate și putere să le duc pe toate. Am adunat câteva frustrări, câteva dezamăgiri și-am îndurat câteva vorbe grele, însă am conștientizat că fiecare om trebuie să se bazeze doar pe el însuși și că, dacă își dorește din suflet un anumit lucru, reușește. Dumnezeu se ocupă de tot, chiar și când ni se pare că suntem pierduți. Vă doresc să fiți sănătoși și fericiți. Voi încerca să scriu mai des...