34. Jurnalul unei femei simple

Azi...12.09.2020, ora 22:52.

Afara...este întuneric, vremea e pe gustul meu. 

Săptămâna trecută...a fost dificila.  Am suferit ,,un mic'' accident casnic destul de urat (despre care nu vreau sa povestesc). 

Sunt recunoscătoare...ca sunt bine (cat de cât).

Îmi doresc...sa fiu sănătoasă, sa ma eliberez de graba și de agitația mea curenta. 

Ma gândesc...ca mâine e o zi de odihna. Mi-am propus sa respect asta și sa las hărnicia pentru restul zilelor săptămânii.

Am reușit...sa îmi fac ordine în documentele din portofoliul personal (vechi), sa pun murături (și sa mănânc din ele).

Despre pandemie...oamenii se tem de coronavirus și-l vad ca pe dușmanul suprem. Mai exista și alte boli (din păcate, chiar foarte multe), precum și nenumărate moduri de a trece în neființă. Nu controlam nimic. Putem doar sa fim atenți la igiena, sa aerisim încăperile, sa evitam aglomerația. Și sa ne rugam mai mult!!!

Din bucătărie...Sofia m-a rugat sa ii prepar un anumit fel de mâncare ,,ca la gradi'' - Ostropel. Asa ca azi am desfăcut un borcan de murături, am făcut un piure pufos și un sos cu carne de pui de nota ,,100''.

De-ale ei...

- Mami, poți sa ma surprinzi cu ceva după masa?

- Nu, nu am cu ce sa te surprind.

- Bine. O sa ma surprindă tata cu o înghețată!

Sofia este acum în grupa mare, deși o înscrisesem la mijlocie. S-a înțeles bine cu copiii din grupa mea și nu a mai vrut sa plece. Probabil toți am fi făcut același lucru în locul ei. Cu toate astea, a inteles cele doua roluri ale mele. Când o colega a intrebat-o: ai rămas la mami?!, a raspuns: ea e educatoarea mea, acasă e mami. Atât eu cât și colega mea, am rămas un pic... Praf!

Câteva imagini...