E tanar, slab, neras si singuratic. Sta fie pe scara unui bloc, fie pe o banca in parc. Nu cerseste, sade pur si simplu sprijinindu-se de durerea sa. Uneori primeste ceva de mancare de la o batrana inimoasa si mananca in timp ce-i raspunde scurt la intrebari. Are o singura avere - o sacosa de plastic pe care o plimba de colo-colo. Daca primeste un ban (si asta rar, pentru ca nu cere nimic de la nimeni), spune: Multumesc! Fara emfaza si fara linguseala.
Cand pui capul pe perna ta, sub acoperisul tau, cand esti hranit si ingrijit, gandeste-te un pic...
- ce bea acest om cand i se face sete?
- ce mananca atunci cand i se face foame?
- ce medicamente ia cand are o durere?
- unde doarme cand il rapune somnul?
- ce haine poarta cand afara e ger?
- cine il asculta cand are sufletul incarcat?- cine se roaga pentru el?
- ce sunt nemultumirile si neimplinirile noastre in comparatie cu ale lui?
- cum e sa fii parasit de toti si alungat in viata?!
Ne traim noi oare durerile si neimplinire cu demnitate?!
Ai dreptate! Suntem norocoși.
RăspundețiȘtergereFoarte!
ȘtergereNu exista nici un centru pt oamenii fara adapost? Daca consiliul nu are bani, sigur bisericile pot organiza ceva, asa e in orasul nostru..
RăspundețiȘtergere