30 aprilie 2020
De-ale noastre
- Dovlecei pane (prima transa in acest an);
- Icre de casa cu ceapa si ridichi;
- Pizza cu legume;
- Paine cu turmeric.
29 aprilie 2020
27 aprilie 2020
Din bucatarie
- Paste cu carne;
- Salata cu peste afumat (macrou, varza, castraveti, seminte crude, masline, ulei, otet);
- Ciorba de perisoare;
- Cartofi cu malai la cuptor.
26 aprilie 2020
Jurnal de weekend
Vineri...am fost oprita in trafic de politie. Mi s-au cerut urmatoarele documente: declaratia si adeverinta de la serviciu. (Ne tot contraziceam intre noi c-ar fi suficiente documentele de la job. S-a elucidat misterul astfel.)
Am cumparat cateva medicamente din farmacie (pentru Sofia), apoi am mers la magazinul de cartier. Era pliiiiin! Am umplut doua cosulete de mana si m-am indreptat catre casa de marcat.
- Ati facut ceva cumparaturi! zice vanzatoarea.
- Da...pentru ca ies rar la cumparaturi.
- Noi avem clienti care vin zilnic.
Vineri spre sambata am fost zgaltaiti de-un mic cutremur. Mi-a fost teama! O tineam pe Sofia pe un brat, iar cu celalalt cotroboiam in rafturile de deasupra patului sa m-asigur ca nu ne cade ceva in cap. Era o vreme cand cutremurele erau destul de frecvente si eliberasem toate rafturile ,,de-a binelea'' (ca masura de precautie). N-ar fi rau sa ma gandesc din nou la acest aspect!
Vineri spre sambata am fost zgaltaiti de-un mic cutremur. Mi-a fost teama! O tineam pe Sofia pe un brat, iar cu celalalt cotroboiam in rafturile de deasupra patului sa m-asigur ca nu ne cade ceva in cap. Era o vreme cand cutremurele erau destul de frecvente si eliberasem toate rafturile ,,de-a binelea'' (ca masura de precautie). N-ar fi rau sa ma gandesc din nou la acest aspect!
Sambata...m-am trezit cu chef de gatit: am framantat aluat pentru paine, am facut ciorba de perisoare si varza la cuptor. (Sofiei i-am facut paste cu carne. Imi cere sa ii gatesc felurile de mancare de la gradinita. E modul ei de-a se intoarce in timp. De asemenea, si-a botezat jucariile de plus cu numele colegilor ei de grupa.)
Dupa somnul de pranz am echipat-o pentru iesit afara. Parcarea, altadata animata de copii, era goala. A alergat cat au tinut-o piciorusele, apoi ne-am plimbat printre blocuri.
In cartierul in care locuiesc sunt multe spatii verzi ingrijite, frumoase. Am descoperit un loc plin de porumbei si de pisici. S-a apropiat de pasari, iar acestea nu s-au speriat deloc, au inconjurat-o ca si cum ar fi fost de-a lor. Pisicile (in toate formele, marimile si culorile) cascau la umbra. M-a rugat sa fac cateva poze, dar nu aveam telefonul la mine. Intr-adevar...nu vezi asa ceva prea des.
Printre blocuri era liniste deplina. Un pic cam straniu! Daca vrei sa vezi lume, mergi la shopping. Acolo e un alt univers.
Am vorbit cu o colega din linia I. Sa le dea Dumnezeu sanatate si putere acestor oameni!!! Ei sunt eroii acestor zile.
Azi m-am trezit la sase dimineata. Sofia s-a manifestat ca o furtuna. A trezit toata casa, probabil tot blocul. Acum s-a dus din nou la culcare.
Vreau doar sa lenevesc. Maine lucrez in schimbul al doilea, asa ca nu-i graba...
Se vorbeste despre relaxarea masurilor, desi realitatea noastra va fi alta de-acum inainte.
24 aprilie 2020
18. Pagina de jurnal
Sursa foto: Pinterest
Azi...24.04.2020, ora 10:00.
Vremea...este de poveste. Natura este minunata.
Saptamana trecuta...a fost usurica din mai multe puncte de vedere. Astept insa cu nerabdare weekend-ul.
Sunt recunoscatoare...pentru soare, pentru verdeata, pentru ca am mai mult timp la dispozitie.
Mi-ar placea...sa scapam de stresul pandemiei, sa ne intoarcem la vietile noastre.
Filme...nimic notabil. Nu ma atrage nimic. Astept recomandarile voastre.
O emisiunea...Starea natiei.
O melodie...Ed Sheraan - Perfect.
O imagine...
23 aprilie 2020
22 aprilie 2020
20 aprilie 2020
Victoria & Abdul
Victoria & Abdul - trailer
Obosita si satula de rutina, de protocol, de viata si de oameni, regina Victoria isi recapata pofta de viata datorita lui Abdul. O prietenie pusa sub semnul indoielii de catre ,,apropiatii" reginei care nu-si doreau o astfel de influenta la rigida si plicticoasa curte regala. Ma asteptam la un film mai ,,sobru", dar chiar m-am amuzat. Daca il recomanda Irina Margareta Nistor, cum sa nu il recomand eu?! :)
Meniu de Paste
- S-a vrut a fi tort ,,Turnul printesei", dar aduce mai mult cu ,,Bojdeuca lui Creanga". Reteta oficiala o gasiti pe blogul Ancutei (Casuta din poveste). Chiar si inestetic e absolut delicios. L-am pregatit si ornat cu copilul.
- Salata de boeuf (fara boeuf): carne de pui, cartofi, morcov, telina, pastarnac, ardei copti, castraveti in otet, maioneza de casa.
- Oua colorate (vopsite cu fiica-mea).
- Smoothie racoritor: portocala, lamaie, ghimbir, menta, ananas, mango, chia.
- Pizza de legume (ciuperci, porumb, ardei, rosii, masline, ceapa verde; topping: oua, smantana de gatit, o mana cascaval razuit).
Am mai facut si ,,ciorba cea de toate zilele", friptura cu salata, paine de casa. Cel mai mare succes l-a avut pizza si, bineinteles, tortul Ancutei. Cozonac am cumparat. Pasca nu mananc, indiferent de ingrediente.
Cu sfaturi culinare ma ajuta o prietena super gospodina - Elena M.
18 aprilie 2020
Sarbatori cu bine!
Iata ce scriam in urma cu o luna: N-aduce anul ce-aduce ceasul!
E drept, pe-atunci credeam ca suntem in faza incipienta. Acum cred ca, in ciuda deceselor, imbolnavirilor, focarelor...tot la inceputul calatoriei suntem. Si asta ma sperie foarte tare!
In putinta noastra stau foarte putine lucruri, dar de importanta majora. Asa ca:
- Stati in casa!!! Iesiti numai daca este absolut necesar (cumparaturi - alimente, medicamente).
- Purtati (si folositi) masca, manusi, dezinfectant!
- Igienizati, aerisiti spatiul de locuit!
- Rugati-va asa cum nu ati mai facut-o niciodata! Rugati-va pentru voi, pentru familie, pentru personalul medical aflat in prima linie, pentru cei nevoiti sa munceasca pentru voi, pentru cei aflati intr-o situatie dificila!
Sa fiti sanatosi, puternici, echilibrati si responsabili! Sarbatori cu bine!!!
17 aprilie 2020
Pregatiri
Pregatirile sunt in toi. Le multumesc fetelor (Daniela, Mirela, Carmen, Rodica, Olguta) pentru poze!
Sanatate si spor in toate! :)
17. Pagina de jurnal
Azi...17.04.2020, ora 14:10.
Afara...este o vreme absolut superba, o vreme in discordanta cu starea mea interioara.
Sunt recunoscatoare...pentru zilele-astea libere.
Ma gandesc...la multe lucruri rele. O colega de-a mea (buna si draga) a fost detasata la un spital cu bolnavi de Covid - 19.
Ma enerveaza...oamenii care bantuie aiurea pe strazi, oamenii care braveaza ori care se lamenteaza din pricina izolarii, oamenii care-o fac pe desteptii si pe curajosii din tastatura. Pentru ei am un singur mesaj: #statinaibiiacasa
Am reusit...sa fac curatenie, sa fac cumparaturi, sa las lucrurile in ordine la job.
Vreau...sa ma trezesc din acest vis urat.
O emisiune...Izolati in Romania (TVR). O recomand tuturor, in special fitosilor care nu concep viata fara tenisi de firma ori fara un telefon sf-ist.
Un film...Off course
16 aprilie 2020
Impresii
Sursa: Internet
Ori de cate ori ies din casa am impresia ca am lipsit o buna bucata din viata...
Aseara, dupa terminarea programului, am mers in parcare sa-mi recuperez masina. In curtea scolii erau sase copii care se jucau ,,de-a prinselea". Unul dintre ei purta o viziera.
La blocul alaturat doua mame cu masti chirurgicale la gura isi insoteau copiii la plimbare: trei la numar. Nu aveau masti, doar biciclete.
Cand am ajuns intr-un mini-market de cartier, mi-am dezinfectat mainile si manerul cosului de cumparaturi. Magazinul era aglomerat ca anul trecut pe vremea asta, inainte de Corona.
Traficul mi s-a parut mai relaxat insa. I-am multumit in gand sotului meu (care m-a inscris la scoala de soferi impotriva vointei mele si care s-a luptat cu indaratnicia mea ani la randul). Ce optiuni aveam? Sa merg pe jos sau sa merg cu autobuzul. Ambele variante ma sperie in momentul de fata.
In timp ce conduceam, am dat muzica la maximum. Stiam piesa, dar acum are o alta semnificatie...
15 aprilie 2020
Colt de natura
Rubrica: Miercurea fara cuvinte
Gazda: Zina
Tema: Natura
Sursa: whatsapp (Dora)
Locatia: Greci, jud.Tulcea
14 aprilie 2020
De post...
- Zacusca (cu ciuperci), masline;
- Cartofi aurii, salata de cruditati (varza, morcov, telina);
- Fructe uscate, fistic;
- Smoothie (din fructe congelate Edenia, chia, menta);
- Avocado, masline, rosii, paine prajita.
13 aprilie 2020
De ce aluatul este un profesor bun?!
- Aluatul bun se face (si) din ingrediente simple (nu ai nevoie de artificii si gadget-uri).
- Se respecta reguli, se respecta ordinea (ca-n viata de zi cu zi).
- Se framanta cu modestie si cu sufletul linistit (cand esti incarcat, stresat, nimic nu iese, nici macar din intamplare).
- Se inchina caci, stim cu totii, nimic nu se face fara voia celui de sus (chiar daca ne mai dam mari uneori).
- Educa rabdarea, te-nvata sa oferi timp (o ora are alta valoare).
- Te-ntareste in fata presiunilor (,,nu-i gata?!", ,,da' cand???", ,,cred ca a crescut destul!").
- Iti impune sa rezisti tentatiei (chiar daca aroma te face sa deschizi cuptorul inainte de termen, nu o vei face).
- Te-nvata sa nu renunti, chiar daca nu ti-a iesit din prima.
- Te invata sa apreciezi ceea ce ai, caci lucrurile bune se obtin cu efort.
12 aprilie 2020
Jurnal de weekend
Vineri am fost la serviciu. La intoarcere, m-am dezechipat dupa recomandarile in vigoare (mai mult in holul blocului). Mi-am dezinfectat mainile, apoi am deschis usa. Am furisat o mana si-am scos Chillitu' - ucigator de 99% dintre bacterii. Am pulverizat solutia ,,minune" pe prosopul de la intrare, apoi mi-am sters bine incaltarile.
In casa am intrat pe varfuri cu pantofii intr-o mana, cu clorul in cealalta mana, cu mintea la procentul lipsa.
Doamne, si ce frumos mai e afara!
Sambata a trecut repede. Nu am facut curatenie cum obisnuiam. Am strans un pic prin casa, am incropit o lista de cumparaturi, am gatit, am urmarit cateva filme. Spre seara am sesizat pe corpul Sofiei ceva ce seamana a ,,dermatita atopica". Tendinta de-a cauta pe internet mai multe imagini si informatii s-a dovedit a fi o greseala. Nivelul meu de stres a crescut considerabil. Pana la urma, am luat legatura cu doua prietene care mi-au dat cateva sfaturi generale (pana voi ajunge la un dermatolog).
Azi am reusit sa fac o pizza si o ciorba de legume. E greu cu aluatul facut in casa, e greu cand cei doi se invart in jurul castronului intreband din 5 in 5 min.: nu bagi pizza la cuptor?! N-a crescut?! Cand o sa creasca??!!!
10 aprilie 2020
O zi superba, dar...
Azi am inceput munca (dupa cateva zile de concediu petrecut in casa). Natura mi s-a parut superba: copaci infloriti de care se desprind petale in adierea vantului, pasari cantatoare, verdeata, liliacul in floare... O poveste!
Mi s-a parut insa ca lumea s-a relaxat prea mult. Sunt foarte multe masini in trafic (ca si inainte de Coronavirus), sunt multi oameni pe strazi (iar unii nu poarta masti). Pericolul nu a trecut, dusmanul invizibil e tot acolo, iar noi trebuie sa dam dovada de responsabilitate. Nu ne permitem un numar mare de imbolnaviri in aceste conditii.
Stati in casa!
09 aprilie 2020
16. Pagina de jurnal
Afara...este frumos: soare, pasari ciripitoare, liniste.
Saptamana trecuta...am fost un pachet de nervi. M-am dat in stamba cat am putut de mult.
Am reusit...sa gatesc de post intr-o zi de miercuri. Nu e greu postul alimentar, foarte greu e sa te abtii sa spui ce iti trece prin cap (mai ales in momente de tensiune).
Sunt recunoscatoare...pentru zilele pe care le-am putut petrece in casa. Maine revin la job. Iertati-ma, dar chiar nu ii inteleg pe cei care se plang ca trebuie sa stea in casa (in conditiile date). Nu ii inteleg nici pe cei care afirma obsesiv-compulsiv: totul va fi bine!
Planuri...nu imi mai fac! Traim dovada vie ca totul se poate schimba de la o zi la alta, de la un ceas la altul.
Observatii...am fost la cumparaturi. Multi oameni pe strada, in magazine... Prea multi!
O melodie...Cine-i salveaza pe eroi?
Un film...am urmarit cateva pe Netflix, dar nimic notabil.
O emisiune...Izolati in Romania, TVR. De cate ori emit o ineptie, mi se ofera un raspuns in timp util. Tocmai cand ziceam ca vreau sa traiesc in varful muntelui si sa nu am contact cu prea multi oameni, am dat peste aceasta emisiune. O batrana a rostit adevarul suprem: Viata aici e ca la oras, o zi e buna, una grea. Omul trece prin toate. Nu poti nici sa te lasi cuprins de tristete, de suparare pentru ca te-mbolnavesti.
Viata in munti mi s-a parut imposibila. Cel mai apropiat magazin e la 15 km departare, drumul catre scoala este de fapt o alee prin salbaticie, hrana se obtine din harnicia mainilor, hainele din priceperea mainilor, medicamentele...din ce-a lasat natura. Alti oameni mai poti vedea doar la televizor.
Cateva imagini din aceasta saptamana...
Un film...am urmarit cateva pe Netflix, dar nimic notabil.
O emisiune...Izolati in Romania, TVR. De cate ori emit o ineptie, mi se ofera un raspuns in timp util. Tocmai cand ziceam ca vreau sa traiesc in varful muntelui si sa nu am contact cu prea multi oameni, am dat peste aceasta emisiune. O batrana a rostit adevarul suprem: Viata aici e ca la oras, o zi e buna, una grea. Omul trece prin toate. Nu poti nici sa te lasi cuprins de tristete, de suparare pentru ca te-mbolnavesti.
Viata in munti mi s-a parut imposibila. Cel mai apropiat magazin e la 15 km departare, drumul catre scoala este de fapt o alee prin salbaticie, hrana se obtine din harnicia mainilor, hainele din priceperea mainilor, medicamentele...din ce-a lasat natura. Alti oameni mai poti vedea doar la televizor.
Cateva imagini din aceasta saptamana...
08 aprilie 2020
De post...
- Pasta de avocado (sare, zeama de lamaie), rosii, pesmeti (7Days);
- Smoothie din fructe congelate (Edenia);
- Tocanita de fasole, salata;
- Pastai cu usturoi si suc de rosii, mamaliga.
Voi ce gatiti de post?!
07 aprilie 2020
Abonați-vă la:
Postări (Atom)