Daca e ceva care ma sacaie aproximativ la fel de mult precum Coronavirus e ,,lamentarea izolatilor" - acele persoane ramase acasa din motive de siguranta, sufocate de peretii propriei locuinte in epoca netflixului, a bibliotecilor virtuale, a skipe-ului etc.
Ganditi-va acum la cei care infrunta boala, suferinta, moartea, la cei care stau intre patru pereti de spital si, mai ales, la cei care-i ingrijesc. Nu sunt simple numere, sunt oameni ca toti ceilalti. Oameni care duc dorul cuiva, care sunt asteptati acasa, care se tem pentru cei pe care ii iubesc.
Vedeti diferenta?! Eu sper ca DA si ca stati in casa!!!
Noul ordin militar, noile dispozitii ma afecteaza ,,un pic" si pe mine prin prisma job-ului meu. Dar scriam odata ca ,,nimic nu e intamplator" si ca lucrurile se deruleaza cum trebuie sa se deruleze. In plus, n-ar ajuta cu nimic sa ma pun in fund si sa plang. Am plans toata viata pentru toate prostiile.
Imi doresc sa ne trezim intr-o dimineata senina, in patul nostru, in casa noastra, sa deschidem geamul larg si sa ne mangaie soarele. Sa spunem doar: ,,Ce vis urat am avut. Ce dimineata frumoasa!"
Laura,mare dreptate ai!
RăspundețiȘtergerePerfect adevarat!
RăspundețiȘtergereAm observat totusi ca cei care in mod normal se lamenteaza, se lamentau si inainte. Vesnicii nemultumiti!
Sunt atatea modalitati de a-ti petrece timpul si de a creste interior, incat orice altceva suna disonant.
Numai bine, draga Laura!
Subscriu cu ce spui! Daca acum e lamentare, cand e vb de stat in confort, ce sa zica alții in spitale sau fara acoperiș deasupra?... si pt ce? Ca sa salvezi viețile altora fara apărare!
RăspundețiȘtergere