...
Pe Stela o cunostea toata lumea. Era privita ori cu dispret, ori cu mila, dar de fiecare data cand deschidea gura, oamenii isi aminteau ca trebuie sa o respecte. Vorbea corect (fara a se simti rotunjirea falsa a vocalelor), intelept, asezat. Se exprima clar, frumos, elevat. In ciuda infatisarii si a apucaturilor sale, ceilalti stiau bine cine fusese odata... De-aici si ingaduinta! De ce decazuse?! Nu stia nimeni.
Caile vietii sunt incalcite. De aceea, e bine sa ne vedem de treburile noastre si sa nu-i mai judecam pe cei din jur. Cine stie ce razboaie au avut de purtat, cine stie cum ne-am fi descurcat noi in situatii similare?! (Cu siguranta, nimeni n-ar vrea sa afle asta.)
...
Sotul meu a intalnit-o, in curtea bisericii, pe profesoara de muzica din gimnaziu. Cersea. Isi pierduse barbatul si fiica. Pentru a-si salva copilul din ghearele mortii, a vandut tot. Si n-a fost suficient. Ramasese pe drumuri. Singura.
...
Sunt doar cateva cazuri pe care le amintesc acum pentru ca le cunosc povestile de viata. Zilele astea insa am constientizat existenta unei alte laturi a societatii noastre, una decazuta, pe care mila noastra o intretine si o incurajeaza zi de zi.
In centrul statiunii Sinaia, o fetita de aproximativ 8 ani, rotunjoara, cu ochii albastri si imbracata bine se plimba de colo-colo, pe trotuar. Am privit-o cu atentie crezand ca s-a pierdut, dar pentru ca parea destul de relaxata, am mers mai departe.
Cand ne-am intors din parc, am vazut-o langa un cuplu de oameni in varsta. Acestia o mangaiau si ii dadeau bani, spunandu-i ca regreta si ca spera ca mama ei sa nu piarda casa. Si noi trecuseram pe langa ea mai devreme, dar nu ne ceruse ajutorul. Probabil avea un alt public - tinta.
A doua zi, in curtea castelului Peles, aceeasi fetita avea o stea in mana (o decoratiune de brad care se pune in varf), era imbracata altfel, mai saracacios, si se tinea scai dupa familiile cu copii ingaimand un colind. Uneori familiile nu se opreau, iar ea alerga dupa ei cantand si gafaind in acelasi timp. Mai jos, un baietel avea aceeasi decoratiune in mana, acelasi colind, aceeasi tactica de lucru.
A treia zi, i-am zarit, printre multi alti cersetori, in curtea manastirii. De data asta, cerseau pur si simplu, fara sa deranjeze prea mult linistea acelor locuri. Dupa colt, am zarit si ,,familia extinsa" care-i supraveghea indeaproape. Vorbeau tare (injurau, mai exact), sprijiniti de gardul manastirii.
Mi s-a parut bizar ca aceleasi persoane aveau un alt repertoriu, o alta tactica, un alt public-tinta de la o zi la alta, de la un loc la altul.
Nu am regretat ca am dat bani, dar ma intreb acum, daca am facut un lucru bun?! Daca noi toti, prin mila noastra, nu cumva intretinem si incurajam industria cersetoriei?!
Locul copiilor nu e pe strada, in ger, la cersit. Nu e de datoria lor sa intretina clanuri cu preocupari incerte (si cu Mercedesuri la portile caselor lor).
Probabil intr-o tara civilizata aceste lucruri nu ar fi existat, iar noua tuturor ne-ar fi fost mai bine. Dar pentru ca astea sunt limitele noastre ca natie, ramane sa facem ce ne dicteaza constiinta. Eu obisnuiesc sa cumpar ceva de mancare, iar daca ei o arunca injurandu-ma, sa fie pacatul lor! Bani insa nu voi mai oferi niciodata pentru ca nu mai vreau sa contribui financiar la astfel de orori.
Recomand si postarea
Dianei.
