Azi, pe TVR 1, am urmarit o emisiune despre orasul meu natal (Macin). Recunosc, am fost foarte emotionata, e ca si cum ai primi vesti de-acasa dupa multa vreme...
Cand eram mici nu apreciam deloc frumusetea acelor locuri. Eram prinsi cu treburile noastre marunte, eram influentati de problemele celor din jur si ne doream sa plecam cat mai departe pentru a avea o viata mai buna, pentru a avea confort, pentru a fi fericiti. Ni se parea normal sa avem Dunarea la picioare si sa vedem, de la fereastra, muntii batuti de timp, de ploaie si de vant.
Campurile verzi pline de maci, lacurile, baltile cu nuferi, stancile cu forme bizare faceau toate parte din peisaj si din firescul vetii noastre.
Imi amintesc de casa ori de cate ori mananc placinta cu branza sarata ori cand simt miros de ger si de lemn ars.
Imi amintesc de casa cand in dimineata de ajun nu aud glasurile cristaline (racnitoare) ale copiilor: ,,Neata cu ajun ca maine e Craciun...''
Imi amintesc de casa cand vad un palc de verdeata si un ochi de apa.
Imi amintesc de casa cand vorbesc cu prietenele mele, cu rudele mele haioase, cu fostii mei elevi...
Imi amintesc de casa ori de cate ori mi se atrage atentia asupra accentului meu (caci vorbesc stalcit, dar scriu drept)!!! :)
Si-mi amintesc de casa cand merg prin zapada caci, in copilaria mea, nametii erau cat casa si nimeni nu se plangea ca-s iernile grele!
Imi amintesc de casa cand in dimineata de ajun nu aud glasurile cristaline (racnitoare) ale copiilor: ,,Neata cu ajun ca maine e Craciun...''
Imi amintesc de casa cand vad un palc de verdeata si un ochi de apa.
Imi amintesc de casa cand vorbesc cu prietenele mele, cu rudele mele haioase, cu fostii mei elevi...
Imi amintesc de casa ori de cate ori mi se atrage atentia asupra accentului meu (caci vorbesc stalcit, dar scriu drept)!!! :)
Si-mi amintesc de casa cand merg prin zapada caci, in copilaria mea, nametii erau cat casa si nimeni nu se plangea ca-s iernile grele!
Sper să nu mai fie nevoie de atâta sacrificiu! Sechelele lāsate în inimele copiilor lăsaţi în urmă se văd, se simt dacă avem ochii deschişi și vrem să aflām ce se ascunde în spatele măştilor de şmecheri cu multe absențe, tari și care par că nu au niciun viitor, nu ascultă de nicio regulă. Aceştia sunt copiii ai căror părinți au plecat de lângă ei când erau foarte mici și au fost lăsați cu o bunicuţă care fiind blândă și fiindu-i milă de nepotul abandonat, nu mai putea pune limite sau reguli. Văd mereu cazuri de copii lăsați pentru "un trai mai bun". 😢
RăspundețiȘtergereMda, stiu!
ȘtergereFrumoase amintiri; cu toata tristetea care se simte pe ici, colo.
RăspundețiȘtergereAsa e!
ȘtergereRecunosc că am căutat pe net să văd unde e Măcin. :))
RăspundețiȘtergereEu am crescut la țară (13 ani, a fost fain), apoi 6 ani în Simeria (oraș mic, cenușiu și urât). Apoi dusă am fost (și nu regret). Aștept cu nerăbdare și acum să dispar din peisaj...
Văd că Măcin și Simeria au cam aceeași densitate și suprafață. Dar locul tău natal pare foarte verde. Și fain. :)
Da!
ȘtergereE trist cu adevarat, asta nu e viata! Nu poti sa-ti parasesti familia, sa-ti abandonezi copiii! Casa mea, este acolo unde este familia mea! Indiferent unde pe lumea asta, familia ramane unita - acesta este principiul meu de viata!
RăspundețiȘtergerePS: sunt generatia care a crescut cu cheia la gât.
Carmen, nimeni nu pleaca de bine, toti au planuri sa revina, dar nevoile sunt multe si cresc de la un an la altul. E o problema nationala, nu e vb strict de zona aceasta.
ȘtergereDe la distanta lucrurile se vad intr-un anume fel, dar cine e implicat direct...
ȘtergereCred că mai pleacă și de bine. Unii.
ȘtergereEx.: o familie. El plecat de când avea copilul 5 luni.
Au tot ce le trebuie. Apartament cumpărat de părinții ei. Ea are job bun. Un singur copil. Și cu toate astea el în continuare muncește prin alte țări. Copil crescut fără tată, îl vede câteva zile. O dată la câteva luni.
Sau parteneri împreună, dar despărțiți. Ea cu copilul în București, el lucrează în provincie. De mai bine de 10 ani. Se văd în unele weekenduri. Mă îndoiesc că nu găsea job la fel de bun în București.
Nu judec, încerc să înțeleg. Dar nu reușesc. :)
Toti ce pe care ii cunosc...nu au plecat de bine.
ȘtergereMă gândesc că ți-e dor de oraș și pentru că ai locuit mulți ani acolo.
RăspundețiȘtergereLa mine au urmat Alba Iulia, București, Brașov, București, Deva. :)) Chiar nu am nostalgii din locurile natale. :)
Mi-e dor de un loc curat la propriu si la figurat. :) Nu suport galagia orasului, agitatia si poluarea.
ȘtergereDorul dupa o astfel de zona este atat de firesc!
RăspundețiȘtergereE tare frumoasa. Imi imaginez nuferii infloriti...
Pana la urma cred ca este bine acolo cum ne spune inima!
Si prea multe regrete umbresc prezentul si totul devine si mai complicat...
Cand ajungem pe-acasa, ne incarcam pozitiv! Asta e tot ce conteaza.
ȘtergereVă mutați la țară, la pensie. :)
RăspundețiȘtergereEu n-am deloc amintiri faine din orașul ăla. De fapt, acei 6 ani au fost cei mai urâți...
Ce amintiri frumoase din copilărie! :)
RăspundețiȘtergerePe măsură ce trece timpul, devenim mai înțelepți, mai deschiși și apreciem mai ușor ceea ce cândva părea banal sau nesemnificativ.
Ar fi fost aiurea sa nu fie asa!!! :)
ȘtergereFiecare isi asuma alegerile cand le fac, si de vreme ce au ales înseamnă ca știau ce fac.
RăspundețiȘtergereNoi am plecat nu din motive personale ci pt ca nu ne-am mai simțit acasa acolo. Fiecare are o cale si un lucru de trăit, cel mai bine e sa nu judece nimeni pe nimeni.
Ai descris tare frumos dorul!
Si eu incep sa ma simt in plus in tara mea.
RăspundețiȘtergere