Voi continua seria amintirilor (mai mult sau mai putin traumatizante) din copilarie pentru ca una din cititoarele infocate ale blogului meu este matusa I. Postarile mele ii creeaza o paleta de emotii, asa ca nu o pot priva de o micuta fericire.
Cand eram in clasele primare, in afara de inclinatia ,,bolnavicioasa" catre caligrafie, mai aveam o fixatie. Il facusem pe Bobita, catelul absolut adorabil al matusii D., personaj principal al compunerilor mele. Ca era vorba de ,,A venit primavara", ca era vorba de ,,Traditii de Paste", Bobita era prezent in titlu, in introducere, cuprins si incheiere.
Dupa o sedinta cu parintii, mama a venit cu o observatie: ,,Laura, a zis doamna sa mai termini cu Bobita! Bobita in sus, Bobita in jos. Gata cu Bobita!"
Asa am inceput sa scriu despre Ciocolata, cateaua maidaneza de la bloc.
Recunosc că m-am amuzat la final :D
RăspundețiȘtergereDar chiar așa, care era problema cu Bobiță?
:) Cum s-o numi, numai sa faca "ham-ham". :)
RăspundețiȘtergereChiar asa: ce-o fi avut invatatoarea cu Bobita?
Poate ca ii placeau pisicile!
RăspundețiȘtergereVăi cat de mult mi-a plăcut Ciocolata, chiar și că nume, că înlocuitoare a lui Bobiță.
RăspundețiȘtergereEu cred că învățătoarea era geloasa pe Bobiță. 😋😀
:) Acum am apucat să citesc. Sunt la lucru și am 2 min. libere.
RăspundețiȘtergere