30 septembrie 2019

WhatsApp Mania



    Ce-mi place mie cel mai mult cand vine vorba despre gradinita?!!! Grupul de WhatsApp al parintilor, evident!
     
Mama 1: Buna ziua, dragi parinti! Sa aveti un an scolar minunat!
Mama 2: Multumim!
Mama 3: Multumim!
Mama n: Multumim!
Mama 1: Am discutat cu doamnele de la clasa si trebuie sa cumparam o imprimanta. Pot strange eu banii, daca nu aveti nimic impotriva!
Mama 4: Erasmus nu vine la gradinita azi. Il doare burtica.
Mama 5: Si Rianna e racita!
Mama 6: Sanatate!
Mama 1, 2, 3, 4...n: Sanatate!
Mama 1: Era vorba despre imprimanta... Eu am acasa acest model...
Tata bezmetic: Ce-i asta?
Mama 2: Cati bani trebuie sa strangem???
Mama ramasa in urma cu vremurile: Mie nu mi se pare normal. Invatamantul in Romania este gratuit.
Tata bezmetic: Da?! De cand?!
Mama 7: Buna mamiki! Ke ziketi de acest model (de multifunktionala)???? Face si copii.
Tata bezmetic: Copii????? 
Mama 7: :))))))))
Educatoare: Maine vine fotograful. Imbracati copiii frumos!!!
Mama 1: La ce ora vine?
Tata bezmetic: Cat de frumos? 
Mama 8: buna mamikilor kati bani trebe pt imprimanta dati acum nu raciti tot marcelik are o tuse sange din nas medikul de famloeiw mvdhkfs f kk scuze, asta mic!
Tata bezmetic: cu maleta sau cu camasa?
Mama 9: da, da, asa e! Si fiica mea la fel!

28 septembrie 2019

De prin magazine


Jurnal paietos pentru ganduri pestrite


Keep calm & keep calm...zilele-astea!


N-au marimea 38 (doar 23)


Cazez fluturi!



25 septembrie 2019

22 septembrie 2019

Din bucatarie



  • Legume pentru murat;
  • Varza calita (varza murata si afumatura);
  • Ciorba dreasa cu smantana;
  • Salata de rosii cu cas;
  • Salata orientala cu ton;
  • Fructe de sezon.

Zece tehnici de autosabotare


Ce-aveti cu Bobita?!



   Voi continua seria amintirilor (mai mult sau mai putin traumatizante) din copilarie pentru ca una din cititoarele infocate ale blogului meu este matusa I. Postarile mele ii creeaza o paleta de emotii, asa ca nu o pot priva de o micuta fericire.
    Cand eram in clasele primare, in afara de inclinatia ,,bolnavicioasa" catre caligrafie, mai aveam o fixatie. Il facusem pe Bobita, catelul absolut adorabil al matusii D., personaj principal al compunerilor mele. Ca era vorba de ,,A venit primavara", ca era vorba de ,,Traditii de Paste", Bobita era prezent in titlu, in introducere, cuprins si incheiere.
   Dupa o sedinta cu parintii, mama a venit cu o observatie: ,,Laura, a zis doamna sa mai termini cu Bobita! Bobita in sus, Bobita in jos. Gata cu Bobita!"
   
   Asa am inceput sa scriu despre Ciocolata, cateaua maidaneza de la bloc.

18 septembrie 2019

15 septembrie 2019

Food time



  • Varză calită (varianta de post) cu mămăligă și ceapă verde;
  • Suc de ,,pocotale";
  • Tocăniță de cartofi cu carne de vită, salată de castraveți;
  • Orez cu legume și carne de pui, ardei kapia copți;
  • Cartofi țărănești și mini-castraveți în oțet;
  • Ciorbă cu carne de porc.

Tea time/Tea zone



  Prima saptamana de gradinita, ultima noapte de liniste...

    Cu toata mierea Manuka ,,tamaduitoare", cu tot controlul riguros de dimineata, s-a produs ,,inaugurarea" racelilor (din acest an scolar).
    In casa e tea time din zori si pana in seara. Am in nari doar miros de musetel si cimbrisor. Si miere... Si lamaie... 
   Nu mai pot cu boschetii astia. De cate ori mi-am pus speranta in ei, de-atatea ori am ajuns la sfantu' vibrocil ori chiar la antibiotic. Desi unii spun ca au fentat de multe ori complicatiile, eu nu am sesizat niciodata vreo diferenta. Raceala trebuie sa-si faca, pur si simplu, numarul! Si trece cand trece...

    Intre timp, am avut parte de ceea ce se cheama ,,sedinta cu parintii". Eu si A. (ex colege de facultate, actuale prietene, mame si neveste disperate) avem copiii in aceeasi clasa.
   Recunosc, ne-am mai dat vreo doua coate  (discrete si politicoase) pe sub masa si am comunicat din priviri, apoi am baut un suc impreuna pretextand ca sedinta inca nu s-a terminat.

You know I'm not good - un moment de la Vocea Romaniei care mi-a placut foarte mult




12 septembrie 2019

Au innebunit salcamii



Salcamii - Spike 

O varianta mai putin rafinata la ,,Au innebunit salcamii" - Tudor Gheorghe, dar mai potrivita pentru frustrarile de peste zi, de zi de zi, de ani la randu'. 


11 septembrie 2019

Love someone


Love someone - Lukas Graham

Ohmmm... Ohmmmmmmm...



   E a treia zi de gradinita. Coafura nu rezista. 

     Hey, Laura, imi zic, o mai stii pe-aia cu: ,,Unele lupte sunt doar ale copilului, el trebuie sa experimenteze, sa invete sa faca fata frustrarilor...bla, bla!" Acu' repeta textul asta si in timp ce copilul tau alearga spre tine tipand sfasietor: ,,Maaaami, nu peca!"

   Si ies pe usa, privind in urma, ca un puzzle sfaramat. Incerc sa ma readun si sa-mi amintesc argumentele indrugate la job... Mda, e mai greu! Cand esti implicat emotional intotdeauna e mai greu.

     Vorbesc cu prietena mea. Imi dau seama ca e prea multa drama la mijloc. In fond, e abia a treia zi din grupa mica. Ar mai fi si grupa mijlocie, mare, apoi scoala cu concursurile ei generatoare de anxietate, primele dezamagiri... (Pe astea nici nu le iau in calcul. Le trec in contul sotului!)

     E oficial, mai avem nevoie de resurse! 

   Stiu ca-s incoerenta, da'...na! Va trece si  perioada asta, asa cum toate trec!

10 septembrie 2019

Furia




Rubrica: Miercurea fara cuvinte
Gazda: Carmen
Sursa: WhatsApp 
Locatia: Italia

Just coffee



   Pentru aceasta saptamana imi stabilisem doua obiective mari si late: curatenia de toamna si odihna. Bine, tehnic vorbind, ele nu sunt compatibile, dar aveam nevoie de amandoua.
   Este deja a doua zi a saptamanii, iar eu trebuie sa rezolv probleme de alta natura. Iar maine, fie ce-o fi, ies cu o prietena. Nu am mai iesit de cand am scris articolul ,,Ce viata trista!". 
   Acum imi beau cafeaua si imi stabilesc traseul pentru ziua in curs. Am ceva drumuri de facut. Sper doar sa nu fiu sunata de la gradi...ca plange copilul. Am auzit ca e o practica destul de intalnita in ultima vreme.

    Si pentru un vibe bun...

Senorita - Shawn Mendez & Camila Cabello

Pentru o saptamana cu planuri date peste cap...

09 septembrie 2019

Recomandare film...si altele




   Cu ce sa incep?! Evident, cu sfarsitul. Am descoperit un film misto. Daca puteti sa treceti peste expresii licentioase ori de-a dreptul triviale, Netflix vine cu o propunere indecenta interesanta: Mami merge si la munca.
   Este vorba despre un grup de mamici (de tipologii diferite), mamici care revin in campul  muncii dupa finalizarea concediului postnatal.
   Va marturisesc ca m-am regasit in cateva situatii, cu precizarea ca in film, totul e mai amuzant. Cel mai tare rezonez cu mama  - medic psihiatru (acu' nu va ganditi la ceva ce-ar putea avea intreg setul de tigla pe casa). Da, da, vi-l recomand. E placerea mea vinovata!

   Am trecut cu bine de prima zi de gradinita. Desi eu am avut niste nemultumiri (defect profesional), copchilu' s-a declarat fericit. Si asta e tot ce conteaza!

Din spusele zilei:
-  Ce ti-a placut azi cel mai mult???
- Gadinita!
- Nuuuuu creeed! (Chiar nu pot sa cred!)
- Nu chezi?! Eeeei...lasa!

- Mergem la tuns azi!
- ...
- Cum ai vrea sa te tunzi?
- Un pic mai lung!
- Cred ca nu ai inteles cum sta treaba cu tunsul.
- Checa tu n-ai inteles!

   Va urez un an scolar frumos, fara viroze respiratorii, rotavirus ori alte boli de-ale copilariei! :)



08 septembrie 2019

Only you



Only you -  Parson James 

Hanul cu noroc



   Hanul cu noroc (Netflix) este un film dragutel, frumusel, cumintel, de weekend. Vi-l recomand! :)
   


Focus


Sursa

   Focus (Netflix) este un film despre un escroc profesionist (Will Smith) si o hoata la inceput de cariera (Margot Robbie). Dupa ce o invata o multime de trucuri, isi da seama ca sentimentele fata de ea il vulnerabilizeaza.
  Astfel ca o paraseste fara prea multe explicatii. Se reintalnesc dupa trei ani si se escrocheaza unul pe altul...pana cand nu mai deosebesc adevarul de minciuna.
   Nice! De weekend!



07 septembrie 2019

Photograph


Sursa

Photograph  - Ed Sheeran

  Pentru mine, Ed Sheeran nu este un cantaret, ci un artist in adevaratul sens al cuvantului. Este dovada vie ca talentul nu are nevoie de artificii. Va recomand aceasta piesa rascolitoare si va doresc tuturor un sfarsit de saptamana linistit!

Fotografia

Dragostea poate durea, dragostea poate durea uneori
Dar asta e tot ce știu
Când devine greu, știi că poate fi greu uneori
Este singura care ne face să simțim că trăim
 
Păstrăm această dragoste într-o fotografie
Ne facem aceste amintiri pentru noi
În care ochii nu ni se închid niciodată
Inimile nu ni se frâng nicicând
Și timpul îngheață pe vecie
 
Așa că mă poți păstra
În buzunarul blugilor tăi rupți
Să mă ții aproape până când ochii ni se vor întâlni
Nu vei fi niciodată singură; așteaptă-mă să mă întorc acasă
 
Dragostea poate vindeca, dragostea îți poate alina sufletul
Și asta e tot ce știu
Îți jur că va fi mai ușor; amintește-ți asta cu toată ființa ta
Și e singurul lucru pe care-l luăm cu noi când murim
 
Păstrăm această dragoste într-o fotografie
Ne facem aceste amintiri pentru noi
În care ochii nu ni se închid niciodată
Inimile nu ni se frâng nicicând
Și timpul îngheață pe vecie
 
Așa că mă poți păstra
În buzunarul blugilor tăi rupți
Să mă ții aproape până când ochii ni se vor întâlni
Nu vei fi niciodată singură
Și dacă mă rănești
Nu-i nimic, iubito, doar cuvintele sângerează
Între aceste pagini mă ții doar în brațe
Și nu te voi părăsi niciodată
Așteaptă-mă să mă întorc acasă
Așteaptă-mă să mă întorc acasă
Așteaptă-mă să mă întorc acasă
Așteaptă-mă să mă întorc acasă
 
Mă poți ține
În medalionul pe care l-ai luat la 16 ani
Lângă bătaia inimii tale, unde îmi e locul
Păstreaz-o adânc în sufletul tău
Și dacă mă rănești
Nu-i nimic, iubito, doar cuvintele sângerează
Între aceste pagini mă ții doar în brațe
Și nu te voi părăsi niciodată
 
Când sunt departe, îmi voi aminti cum m-ai sărutat
Sub felinarul de pe strada 6
Auzindu-te șoptind la telefon
Așteaptă-mă să mă întorc acasă
https://lyricstranslate.com/ro/photograph-fotografia.html-10

   Carmen va asteapta si cu alte provocari muzicale!
    






06 septembrie 2019

Povestea continuă



   Din clasele primare am doar câteva amintiri, 90% din ele neplăcute. Îmi amintesc și acum frica pe care o simțeam când ni se corectau caietele, rușinea pentru greșelile și neștiința noastră. Și eticheta colorată despre care vorbeam în postarea trecută.
   T. fusese, la un moment dat, cel mai bun la învățătură, însă pe măsură ce trecea timpul, rezultatele lui erau din ce în ce mai slabe. Maică-sa îl bătea, cu regularitate, în fața noastră. Noi eram sfâșiate de durerea lui. Avea obrajii roșii de la lovituri, dar nu vărsa nici o lacrimă, ceea ce o enerva teribil pe cea care îi dăduse viață. T. clacase, abia trecea clasa la un moment dat. Dar, acum îmi dau seama, că el își descoperise propria metodă de supraviețuire. ,,Performanța'' era mult prea grea. Maică-sa se săturase, în final, să-l mai bată. Era fericită, dacă nu rămânea repetent.
  În clasa mea, fetele (aproximativ 6 la număr) duceau un război nesfârșit cu băieții (aproximativ 10). Noi aveam ciudă pe ei din cauza ,,obrăzniciilor'', ei ne urau pentru că luam note mai mari și eram private, într-o oarecare măsură, de pedepse. Dar proști și răi eram cu toții...
   Prima mea notă proastă am primit-o în clasa a II - a, un doi la franceză. Abia trecusem teferi prin abecedar, abia dacă puteam citi un cuvânt trisilabic în limba romana și totuși aveam să aflăm că undeva, într-o altă țară, cineva avea alte reguli de scris-citit. Șoc și groază! Profesoara era foarte tânără și probabil nu ne știa reputația. Dar ușor-ușor si-a schimbat tactica, a venit cu jucării și ne-a mituit cu bucăți de ciocolată. A făcut franceza cât se poate de suportabilă.
   Materia mea preferată era caligrafia. Petreceam ore în șir exersând un scris impecabil. Luam numai note de zece și mi se părea că e un lucru la care mă pricep foarte bine. Mama și învățătoarea mea nu erau la fel de încântate. Susțineau că scrisul frumos nu e chiar o materie. Un scris frumos nu înseamnă mare lucru...

  Dar astăzi, cu asta mă ocup, îi învăț pe copiii cu disgrafie să scrie, cel puțin lizibil, dacă nu caligrafic.

05 septembrie 2019

Cine m-a făcut defect?!



   Pentru R., cu dor și drag!

   R., într-una din discuțiile noastre despre anii de școală, mă întreabă:
- Și tu crezi că am fi fost realizate astăzi, dacă nu renunțau la noi?!
- Cam cât de realizate?! zic.
- Mai realizate ca acum.

   Nu știu cam cât de realizată aș fi fost azi, dar da, am avut impresia c-am fost furată la start și da, consider că o bună bucată din stima de sine mi s-a risipit pe băncile școlii, zi de zi, ani la rândul!

   Cum a început totul...
   Mama, după o atentă cercetare a ,,pieței", m-a înscris (ca toate mamele) la învățătoarea ,,cea mai cea". Mi-a cumpărat un ghiozdan roșu, rechizite frumoase, mi-a făcut două cozi și mi-a dat indicații clare: nu țopăi, nu te hlizești, privești doar înainte și...taci! Așa am și făcut. Chiar și când doamna învățatoare mi-a adresat o întrebare destul de simplă: Știi vreo poezie??? Am privit înainte și am tăcut, fără să țopăi.
   Nu după multă vreme, din cauza aglomerației, s-a format o nouă clasă numai din elevii la care cei trei învățători (de top) au renunțat bucuroși. Printre ei mă aflam și eu, o piticanie blondă, asocială, de numai 6 primăveri.
   Eu, recunosc, m-am simțit ușurată când am auzit vestea. Nu m-am putut adapta cu noii colegi, iar învățătoarea mi se părea cu mult diferită de educatoare - singurul meu reper în educație de-atunci. În schimb, mama trăia o dramă... 
  (Supărările părinților sunt retrăite de copil la intensitate dublă ori triplă...ori colosală!!!)
  Ca totul să fie complet, cei din jur, aveau etichetele deja tăiate pentru noi: eram cei mai cei...proști și răi! Atât de proști și de răi încât nu aveam voie să facem muzică, desen și sport. Aveam mult de recuperat la română și la mate. Și cu toate astea, tot proști și răi eram. Ba chiar din ce în ce mai...

  Într-o bună zi, învățătoarea m-a trimis la clasa alăturată să cer o minge. Aveam și noi să facem sportul (ca toți oamenii). Am bătut la ușă și, cu mândrie, am răcnit:
- Buuuunăăă ziuuuua! V-a rugat duuuuamna să îi dați o MINGIE!
  Invățătorul s-a uitat la mine, blând și zâmbitor (ceea ce-a durut și mai tare):
- Mingie sau minge?!
- Păăăi...mingie?!
- M I N G E! Să nu uiți asta niciodată! Spune: M I N G E!
    Era oficial! Nu eram demnă de o clasă ca a lui, nici de minge, nici de sport. Probabil, toți acei copii care se holbau la mine, știau. Toți! Numai eu nu!

   Am dus mingea învățătoarei, am vărsat câteva lacrimi și n-am mai uitat: M I N G E!

   Peste câțiva ani buni eu și domnul învățător (pe care îl admir mult) am devenit colegi de cancelarie.
      

04 septembrie 2019

01 septembrie 2019

Oare cum o reuși?!



   Îmi plac filmele cu Sarah Jessica Parker, cred că am văzut multe la viața mea. Bine, o mai și confund cu Jennifer Aniston, poate de aceea. În fine, ambele sunt comice și autentice.
 
  Cum o reusi?! (Netflix) e o comedie destul de serioasă despre viața de familie a unei femei de carieră, a unei femei care încearcă să fie mamă, soție, prietenă, noră, angajat de top. Și pentru că îi e foarte greu să joace atâtea roluri simultan, va trebui să facă niște alegeri. Întotdeauna e vorba despre alegeri în viață, de fapt!
  Un film drăguț, lejer, de weekend. M-am regăsit în el...destul de muuuult! :)) Vi-l recomand! Oldie, but goldie, cum ar zice francezu'!