„Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre
viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine
însămi. Tatăl meu, Fraser, m‑a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc
des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi‑a arătat cum să
judec singură lucrurile și cum să‑mi fac vocea auzită. Împreună, în
apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m‑au
învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea
mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau
perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta
este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.” —
Fragment din prefața cărții „Povestea mea”, de Michelle Obama
,,Acum cred că aceasta este una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot pune copiilor - Ce vrei să te faci când o sa crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat, devii ceva și acela este sfârșitul."
,,Orice om de pe lumea asta, ne spuneau părinții, are un trecut pe care nu îl cunoaștem, și numai pentru asta trebuie tratat cu o anume indulgență."
,,Declinul poate fi greu de măsurat, mai ales când este în plină desfășurare."
,,Mama păstra un mod de gândire în privința creșterii copiilor pe care astăzi îl găsesc strălucit și de neegalat - un fel de neutralitate zen, imposibil de tulburat. Aveam prieteni ale căror mame le împărtășeau succesele și problemele de parcă ar fi fost ale lor, dar știam și mulți alți copii ai căror părinți erau prea copleșiți de propriile provocări ca să se mai ocupe și de cele ale copiilor. Mama era, pur și simplu, constantă. Nu se grăbea să judece și nici să intervină. În schimb ne urmărea în permanență starea de spirit și era martor binevoitor la încercările și triumfurile pe care le putea aduce fiecare zi. Când lucrurile mergeau prost, ne oferea doar puțină compasiune. Dacă făceam ceva extraordinar, primeam de la ea exact atâtea laude cât să ne dăm seama că era mulțumită de noi, dar niciodată prea multe ca să nu devină motivul pentru care făceam ceea ce făceam.''
,,Acum îmi dau seama că fiecare mișcare a ei se baza pe încrederea nerostită că ne crescuse să fim adulți. Trebuia să ne luăm singuri deciziile care ne priveau. Era viața noastră, nu a ei, și așa avea să fie întotdeauna."
,,Dar, așa cum am mai spus, eșecul este un sentiment instalat cu mult înainte să fie real."
,,Este dureros să trăiești după ce a murit cineva. Doare, pur și simplu. Poate fi dureros să mergi pe un hol sau să deschizi frigiderul. Doare să-ți pui o pereche de șosete sau să te speli pe dinți. Mâncarea nu mai are gust. Culorile pălesc. Muzica doare, la fel și amintirile."
,,Primăria aparține oamenilor."
,,Orice ne aștepta, dincolo de acest moment, aveam să facem împreună. Îmi pusesem tot sufletul în organizarea acestei zile, eleganța întregii povești era importantă pentru mine, dar am înțeles atunci că tot ceea ce conta cu adevărat, ceea ce aveam să țin minte pentru totdeauna era strângerea de mână. Mă lega așa cum nimic altceva nu o făcuse vreodată, aveam încredere în această uniune, încredere în acest bărbat."
,,Când în casă apare un copil, timpul se dilată și se contractă, fără să mai țină cont de regulile obișnuite. Uneori, o singură zi poate să pară nesfârșită, alteori, șase luni trec parcă într-o clipă."
,,Trăim prin paradigmele pe care le cunoaștem."
,,Auzi tot timpul despre compromisurile pe care le face o mamă cu carieră. (...) Dacă fusesem cândva o persoană care se arunca fără să stea pe gânduri în orice era de făcut, acum eram mai precaută, mai atentă, mai zgârcită cu timpul meu, știind că trebuie să îmi păstrez suficientă energie pentru viața de acasă.''
,,Obiectivele mele vizau, în primul rând, păstrarea normalității și a stabilității, dar acestea nu aveau să fie niciodată ale lui Barack. Evoluasem destul cât să recunoaștem asta și să lăsăm lucrurile așa. Unul yin, celălalt yang. Eu tânjam după rutină și ordine, el nu. El putea să trăiască în ocean, eu aveam nevoie de barcă.''
,,Incertitudinea însăși părea o amenințare, ceva ce putea să ne doboare. La urma urmei, crescusem într-o familie prevăzătoare - care făcea acasă exerciții în caz de incendiu și apărea la o întâlnire mai devreme decât era stabilit. Crescută într-un mediu muncitoresc și cu un părinte cu dizabilități, învățasem că planificarea și vigilența erau foarte importante. Puteau însemna diferența între stabilitate și sărăcie. Marjele erau întotdeauna foarte mici.''
,,Votul era pentru mine o obișnuință, un ritual sănătos care trebuia îndeplinit cu conștiinciozitate și cu fiecare ocazie. Părinții mei mă luaseră cu ei la vot când eram copil, iar eu îmi făcusem un obicei în a le lua cu mine pe Sasha și pe Malia de câte ori puteam, sperând să le insuflu amândurora cât de important și de firesc era acest act."
