,,Lăsaţi bărbaţii să vâneze în continuare (bine, vânaţi şi voi, dacă asta vă face să vă simţiţi complet egale - cu toate că nu văd de ce ar vrea cineva să coboare o treaptă doar de dragul egalităţii) şi faceţi voi tocăniţa, chiar dacă pe prima o ardeţi. O să fiţi un model bun pentru copiii voştri, ai noştri. Şi să ştiţi că orice lucrare, oricât de originală ne-ar părea, începe cu un model."
,,Omul se turează, adaugă la problemă detalii închipuite şi respinge orice tentativă de soluţionare a chestiunii în avantajul său, pentru că, nu-i aşa, e mult mai important să ai dreptate decât să-ţi rezolvi problema."
,,Curiozitatea e principala lecţie pe care ne-a predat-o maestru Dorel Vişan şi de atunci nu m-am despărţit nici o clipă de ea. E o curiozitate de soi bun, curiozitatea care te face să vrei să ştii de ce curge apa de sus în jos, cum zboară păsările ori albinele, care e relaţia dintre mişcare şi energie, de unde vine ascuţişul unei lame şi unde pleacă el când se duce. Această curiozitate se deosebeşte de cea de soi rău prin faptul că nu are niciun interes în a-şi face de lucru cu vieţile oamenilor, cu deciziile lor, cu intimitatea individului, cu spaţiul în care trăiesc alţi oameni."
,,Omul de la care înveţi e mai important decât o mie de biblioteci, iar eu am avut parte, din fericire, de câteva ,,biblioteci" ambulante, oameni de calitate şi meseriaşi incredibil de buni de la care am putut să învăţ. Nu să fur meserie, ci să învăţ. Meseria se fură nu-i decât o altă expresie pentru sunt un dascăl idiot, dacă vrei să ajungi ca mine cască ochii şi repetă ce vezi. Meseria se predă, se insuflă, se tatuează în sufletul şi-n mintea învăţăcelului."
,,Mă tem că dacă nu învăţăm repejor că suntem prea săraci ca să rămânem proşti, vom fi năpădiţi de iedera ignoranţei şi copiii noştri vor ajunge să moară cu toţii la 45 de ani de diabet, obezitate sau cancere provocate de stres şi mâncare proastă, anulând în doar două generaţii progresul medical şi tehnologic pe care l-a trăit poporul ăsta de la descoperirea penicilinei şi a apei curente încoace. Ştiu că tot ce am spus mai sus e dur şi că e posibil să-mi atrag nişte sughiţuri şi poate un val de ură patriotardă, dar am ajuns să simt că-i musai ca din când în când să ne mai trezim câte unul şi să ridicăm oglinda în faţa tribului de ,,cei mai frumoşi şi mai viteji dintre traci" care se încăpăţânează să creadă cu tărie că tot ce au învăţat la şcoala de la tovarăşa e adevărat, că suntem doar buni, drepţi, ospitalieri, harnici, păstrători de tradiţii frumoase şi iubitori de curăţenie. Ei bine, nu, nu suntem doar aşa, nu că n-am fi deloc."
,,(...) toată lumea vrea reţeta succesului, nimeni nu vrea să-i arăţi tonele de muncă din spatele a ceea ce poate fi numit până la un punct succes. "
,,Zâmbetul e vindecător. E cea mai bună terapie pe care o cunosc.Are rezultate imediate în tine, în jur şi n-are nici un efect secundar advers. Şi nici nu îngraşă, doar luminează şi bucură."
#24 centimetri, Adi Hădean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu