27 ianuarie 2019

Istoria cu Virgil


   Istoria cu Virgil (TVR 1) - o emisiune informativă transmisă într-o manieră haioasă rău. Dacă aş fi avut parte de profi de istorie precum Virgil (care culmea nu e prof şi nici absolvent al unei facultăţi umaniste), atunci istoria ar fi fost una din materiile mele preferate. Vă recomand întreaga serie de filmuleţe dedicate istoriei poporului nostru.

23 ianuarie 2019

Interviuri cu mămici (by Roxana)


   Roxana are un blog pe care îl urmăresc de multă vreme. Zilele acestea mi-a propus să dau startul noii sale rubrici: Interviuri cu mămici şi m-am conformat imediat. :)
    Este al treilea interviu din viaţa mea, dar e important pentru mine deoarece face referire la cel mai frumos rol al meu - cel de mamă. Am răspuns la întrebările Roxanei, după ce am adormit copilul, la o oră destul de târzie, folosindu-mă de telefonul mobil. Deci îmi cer scuze pentru eventualele erori. 


1. Ai hotărât când să rămâi însărcinată sau copilul a venit pe neaşteptate?
Ne doream foarte mult un copil în momentul în care am aflat că vom deveni părinţi. Bucuria a fost mare, la fel şi teama de a nu interveni ceva neplăcut pe parcursul sarcinii.
2. Cum ai putea să descrii perioada sarcinii?
Eram nerăbdătoare. Spuneam (în glumă): Offf, de trei luni tot în primul trimestru mă aflu! (Şi tot aşa!) Eram foarte preocupată de a face totul ca la carte – analize, ecografii, vizite la medic, regim alimentar etc.
3. Ţi-a fost teamă de naştere?
Mi-a fost groază de naştere!!! :) Deşi eram o pesimistă antrenată bine, în realitate, mi s-a părut mult mai dificil acest proces…natural.
4. Cum a fost momentul primei întâlniri dintre voi?
O asistentă mi-a adus-o atât de aproape, încât am putut să o sărut. Durerea dispăruse complet, iar bucuria pe care am simţit-o atunci nu o pot descrie. Totodată aveam un sentiment straniu de siguranţă. Îmi ziceam: Gata, de-acum totul va fi bine! (Habar n-aveam c-abia începuse ,,garda”, de fapt.).
5. Ce nume i-ai ales şi cum ţi-a venit ideea alegerii lui?
Dintotdeauna m-am simţit mamă de fată. Am vrut două nume simple, feminine, compatibile între ele şi cu o semnificaţie puternică. Mi-am dorit ca numele ei să reflecte ceea ce îmi doresc pentru ea: înţelepciune, frumuseţe, energie. Astfel că Inconştientul şi-a făcut datoria, mi-a trimis răspunsul prin intermediul unui vis, înainte ca medicul să citească ecografia mult aşteptată.
6. Cum ţi-a schimbat copilul viaţa?
Am devenit paranoică de-a dreptul.
7. Tati cum a reacţionat? V-a afectat apariţia copilului viaţa de cuplu?
Tati îşi dorea un băieţel cu care să meargă la pescuit şi la fotbal. Acum caută undită roz şi se pregăteşte de balet. Mă bucur pentru ea că este fiica unui astfel de om. Au momentele lor de ,,tată – fiică” peste care nu intervin.
Un copil nu sudează un cuplu, un copil nu deteriorează o relaţie. Acestea stau doar în puterea adulţilor implicaţi în relaţia respectivă. Important e să îţi aminteşti că eşti adult şi să te comporţi ca atare (sau să ai pe cineva în preajmă care să îţi amintească).
8. Care este cea mai frumoasă amintire a ta de când eşti mamă???
Ziua în care Sofia mi-a spus: ,,Te iubec!” (Evident!)
9. Care a fost cel mai greu moment?
Cel mai greu moment de până acum a fost internarea la Reanimare, ,,moment” care a durat o noapte. Am simţit că mor în fiecare secundă. (Nu am mai simţit până atunci o astfel de durere şi o astfel de frică).
10. Îţi mai doreşti copii?
Momentan mă simt bătrână şi obosită. Dar ştiu că suntem prea mici. Dumnezeu ştie mai bine…
11. Îţi e dor de viaţa de dinainte?
Nu îmi amintesc prea multe despre viaţa de dinainte de a fi mamă. Şi nu o spun ca pe o glumă. Dormeam mai mult, asta e sigur, dar nu râdeam atât de tare, cu toată inima.
12. Ce lecţie ai învăţat de la copilul tău?
,,Mami, noi suntem fete culajoase! Nu ne dăm bătute deloc!
13. Ce le-ai spune celor care nu îşi doresc copii?
Nu le-aş spune nimic. Sunt situaţii în care chiar e bine să-ţi ţii gura. Şi nu e musai să ai o părere despre tot.
(Dar le-aş şopti la ureche: Vedeţi cearcănele astea de la trei nopţi nedormite consecutiv?! Asta-nseamnă să fii mafiot!) :)
14. Vorbeşte-ne puţin despre copilul tău!
Simpatică
Onestă
Frumoasă
Inteligentă
Atentă






Trandafiri


Sursa imaginii: arhiva personală
Rubrica: Miercurea fără cuvinte
Gazda: Carmen

22 ianuarie 2019

Poezii pentru copii


Iarna
                              de Natalia Poşa

Unde-s oare florile?
Le-au gonit ninsorile?
Iarna albă, iat-o, vine!
- Hai copii, cu toţi la mine!
Aveţi sănii şi patine?

...

Săniuţa mea
                         de Paul Cioriciu

Uite, săniuţa mea
Zboară ca un fulg de nea.
Când o sui pe derdeluş,
Trage spre alunecuş.

Când se vede sus, ei bine,
Ar fugi şi fără mine,
Dar n-o las.
Pe gheaţa bună
Lunecăm doar împreună.

...

Omul de zăpadă

În grădină, lângă stradă,
Şade omul de zăpadă.
L-am făcut cu mâna mea
Din covorul alb de nea.

Chiar de ninge, chiar de-i ger,
Eu mă joc frumos cu el.
Însă când afară-i soare,
E topit de supărare.

18 ianuarie 2019

Gândeşte şi aplică


Fişă de lectură

Titlu: Gândeşte şi aplică (Idei practice pentru primii paşi în procesul de învăţare la persoane cu autism şi persoane cu întârziere în dezvoltare)

Autor: Degrieck Steven

Traducere din limba olandeză: Inge Jose Smelik

Date despre autor: Degrieck Steven este pedagog special cu o experienţă importantă în formare şi intervenţie practică, fiind specializat în procedee de evaluare necesare pentru dezvoltarea unor planuri de intervenţie individuale, funcţionale. Lucrează la ''Austisme Centraal'' din Belgia.

Fragmente: 
,,Autismul (sau tulburările din spectrul autist) este o deficienţă de dezvoltare pervazivă, caracterizată printr-o deficienţă calitativă în comunicare, relaţionare şi imaginaţie. (...) Cam 70% dintre persoanele cu autism au o deficienţă mintală."

,,Legătura dintre creierul nostru şi comportamentul nostru o numim cogniţie. Cogniţia poate fi definită ca prelucrare a stimulilor, ca percepere. Tot ce vedem, auzim pipăim şi gustăm nu sunt pur şi simplu înregistrate în creierul nostru ci, acesta din urmă prelucrează aceste informaţii ca să le facă ,,de înţeles". Pe baza acestei înţelegeri este hotărât şi ales comportamentul nostru. Vedeţi un câine cu spume la gură, vă arată dinţii şi îl auziţi mârâind. Prelucrate, aceste informaţii ne spun că acest câine ar putea fi periculos. Pe această bază vă comportaţi într-un anumit mod: vă întoarceţi şi plecaţi  sau staţi pe loc. Observaţi? La prelucrarea stimulilor (la cogniţie) nu joacă un rol important doar cele întâmplate aici şi acum (stimuli obiectivi) dar şi ceea ce ştiaţi sau ce aţi experimentat deja (memorie). Aţi fost deja muşcat o dată de un câine, atunci plecaţi imediat. Dar aţi citit de curând o carte despre antrenarea câinilor, atunci poate staţi liniştit pe loc. Deci, nu doar stimulii obiectivi indică comportamentul cuiva într-o situaţie, ci şi cogniţia, ceea ce faceţi cu aceşti stimuli."

,,Persoanele cu autism au o altă cogniţie decât noi. Ele prelucreză stimulii, informaţiile altfel decât o facem noi (persoane non-autiste). Indiferent dacă au o inteligenţă normală sau o deficienţă mintală, toate aceste persoane manifestă şi deficienţă cognitivă. (...) Descrisă pe scurt, putem spune că persoanele cu autism au mai multe dificultăţi în a percepe întregul (legăturile dintre aceşti stimuli). Ele văd mereu o percepere în părţi şi elemente separate şi nu observă imediat semnificaţia de ansamblu. Noi ne uităm spontan la semnificaţiile de ansamblu ale unei situaţii şi apoi la detalii. La personajele cu autism acest lucru este, deci, diferit. Lumea este împărţită în tot felul de fragmente care rămân, de cele mai multe ori, nelipite. Ele se opresc mereu la perceperea literală. Semnificaţia întregului nu este percepută întotdeauna.
  Această prelucrare cognitivă diferită a stimulilor conduce spre această deficienţă de comunicare şi socială, numită mai sus, la o anumită rigiditate în gândire şi la o variaţie limitată de interese şi comportamente."

,,O abilitate importantă pentru persoanle care îşi însuşesc acest proces de învăţare explicită este de a gândi în paşi mici. Acest aspect este important nu numai în domeniul de executare  a activităţilor, dar şi în ceea ce priveşte procesul de învăţare în sine. Învăţarea unei abilităţi noi se face treptat, pas cu pas, în diferite situaţii. Se poate vorbi aici şi de modelul cu trei faze: faza 1 este o situatie protejată optimal şi adaptată individual. Faza 2 este un fel de ,,fază de lucru/învăţare (antrenare) în încă o situaţie adaptată; aceasta presupune mai multă independenţă şi trecerea la faza 3. În faza 3 sunt utilizate abilităţile învăţate într-o situaţie reală, din viaţa de zi cu zi."

Descrierea celor trei faze

FAZA 1 - Atât la autişti, cât şi la non-autişti, învăţarea unei abilităţi noi se face într-o situaţie specifică - la o masă, într-un mediu sărac în stimuli, însoţită constant de o comunicare adaptată optimal la nivelul de înţelegere a persoanei cu autism. O astfel de situaţie este denumită ,,masa de învăţare" (antrenare) sau ,,masă ori situaţie lucru individuală".

Caracteristici:
  • sărac în stimuli (pentru că atenţia persoanelor cu autism poate fi abătută uşor chir şi de cele mai mici detalii);
  • sarcinile sau activităţile care nu vor fi folosite în şedinţa respectivă nu vor fi ţinute la vedere;
  • limitaţi interacţiunea doar la ajutorul necesar, nu fiţi prea verbal (căci nu interacţiunea socială este scopul principal al activităţii, pentru aceasta există alte momente);
  • scopul principal este ca persoana cu autism să primească ajutor în învăţarea unei abilităţi noi.
  • a putea face ceva stând la masă este o abilitate importantă.

,,Aveţi răbdare; Toate lucrurile sunt dificile înainte de a deveni uşoare." Perzie

FAZA 2 - După ce a fost însuşită o anumită abilitate la masa de lucru este important să lucraţi la generalizare. În această fază, persoana în cauză nu mai primeşte ajutor, ci realizează sarcinile independent (ca şi cum şi-ar face temele pentru acasă) ori poate fi masa de exersare pentru activităţile din faza 1. Scop: persoana cu autism trebui să lucreze singură pentru un anumit timp. Atenţie!!! Abia atunci când observaţi că activitatea este cunoscută în mod efectiv, puteţi să o oferiţi în situaţia de lucru independent. De asemenea, chiar dacă e cunoscută, nu înseamnă că nu vor exista greşeli. Greşelile făcute pot fi corectate, dar, în această etapă, nu staţi tot timpul în spatele lui pentru a vedea dacă lucrează bine. Se respectă aceleaşi reguli: mediu sărac în stimuli, se lucrează la masa de lucru cu comunicare adaptată, DAR în această situaţie nu va exista însoţire constantă.

FAZA 3 - Nu învăţăm abilităţile ca să fie utilizate la masa de lucru independent. Unele da, pentru că sunt abilităţi de lucru, dar cele mai multe reprezintă sarcini de exersare pentru însuşirea unei abilităţi funcţionale. O abilitate devine funcţională abia atunci când o persoană cu autism/întârziere în dezvoltare o poate utiliza în viaţa cotidiană. Acesta este ULTIMUL pas din procesul de învăţare, nicidecum primul.

De exemplu: doriţi să-l învăţaţi să cumpere ziare. Primul pas - învăţarea banilor printr-un exerciţiu de sortare (ajutat de cineva). Pasul doi - exerciţiul de sortare a banilor ca activitate independentă. Abia după ce s-a obişnuit şi îi cunoaşte bine, aceştia pot fi folosiţi în context real la chioşcul de ziare (dacă şi-a însuşit şi alte abilităţi precum: a-şi aştepta rândul, a alege ce doreşte, a cere frumos etc.)

Va urma! 

Opinia mea: Această carte este deosebit de utilă părinţilor, membrilor familiei extinse a copilului cu autism/întârziere în dezvoltare, educatorilor, tuturor celor care intră în contact cu persoane din spectrul autist etc. Nu am putut să citez pur şi simplu din ea deoarece conţine numeroase informaţii preţioase, pe înţelesul tuturor. Pe lângă aceastea, cartea conţine şi modele de activităţi de învăţare (în imagini).



13 ianuarie 2019

Ce-am mai gătit (12 - 13.01.19)

(sursa imaginilor - arhiva personală)

  • Limonadă (zeamă de lămâie, suc de portocale, apă, miere, frunze de mentă);
  • Mazăre (cu gogoşari şi castraveţi în oţet);
  • Ciorbă de pui cu paste xxl :) ;
  • Costiţă la cuptor, piure;
  • Supă de galuşte;
  • Budincă de legume (cartofi, morcovi, brocoli, măsline fără sâmburi, roşii).

12 ianuarie 2019

Like father


   Like father (Netflix) - un film amuzant despre o mireasă părăsita în ziua nunţii, mireasă care ajunge să-şi petreacă luna de miere, într-o croazieră de vis, alături de tatăl ei. Aşa începe distracţia! :)
   

10 ianuarie 2019

Ce-am mai gătit (7 - 11.01.2019)

(sursa imaginilor: arhiva personală)

  • Cartofi ,,prajiţi" neprăjiţi (cartofi tăiaţi pe lungime, ulei de măsline, sare, curry, rozmarin; se pun într-o tavă, pe hârtie de copt, şi se bagă la cuptor până se rumenesc);
  • Ciorbă de văcuţă;
  • Păstăi înnăbuşite cu carne de porc (la cuptor);
  • Sarmăluţe de post la Crock-pot (după Jamilla);
  • Salata orientală cu gust de primăvară (cartofi, morcovi, măsline, două albuşuri fierte, ceapă verde, mărar verde, castravete, sare, ulei de măsline, oţet de mere);
  • Peşte cu mămăligă şi mujdei (roşie coaptă şi mărar verde).

09 ianuarie 2019

Ceata lui Piţigoi


Sursa imaginilor: arhiva personală, ianuarie 2019
Rubrica: Miercurea fără cuvinte
Tema: Ceata lui Piţigoi
Gazda: Carmen

07 ianuarie 2019

Toamna


Toamna

Cu rochia ei din foșnet viu,
cu chip de femeie senină,
îți șterge gândul cenușiu,
te-acoperă de orice vină.


În mână cu un ceas timid,
îți face semn pentru odihnă;
în colțul ochiului un rid,
aduce-n zâmbet multă tihnă.


                                    Laura, septembrie 2015

Copile, stai!



Copile, stai!


  Fug zilele de mine, fug zile și se duc
Lăsându-mă în urmă, lăsându-mă năuc.

Ieri mă țineai de mână ca pe-un mic univers,
Azi pașii-ți desenează nesigurul tău mers.

Mâine vei fi departe, mai departe de noi...
Nu peste multă vreme, ne-om regăsi în doi.

Ne-om întreba adesea ce-i timpul, cum s-a dus,
Ne-om așeza privirea din ce în ce mai sus.

Vom cere pentru tine un drum lin și frumos,
Să-ți fie chipul blând, cuminte, luminos.

Să porți în piept curajul și-n mână simplitatea
Să-ți aperi și onoarea, să-ți aperi demnitatea.

Dar pân-atunci, copile...zâmbește-mi în neștire
Mai pune-mi în cutie o dulce amintire.

Mai pune-mi în album vreo două sau trei poze
iubește-mă copile, iubește-mă în doze.

Căci ele îmi vor fi  la greu -  medicament,
Și poate cel mai sigur...mai sigur...tratament!

                                                                Laura, 5.01.2016

Jucăria timpului



Jucăria timpului

 Când Timpul coborî pe scară
strângând la piept o jucărie,
scăpă o vorbă de ocară...
căzut fiind din reverie:

- Ce-o fi cu asta? S-a stricat?
Când e micuţă, vrea să crească.
Gata crescută a iscat
ideea să...copilăreasă.
Laura, 20.04.2017

Viaţa ca un puzzle


Viața ca un puzzle


Uneori viața e ca un puzzle...
cu piese amestecate,
cu piese întoarse
ori rătăcite pe covor.
Cu piese înșelătoare 
care nu te lasă 
să-ți formezi 
o imagine de ansamblu...
Cu piese lucioase,
cu piese roase...

Uneori ai nevoie de răgaz,
alteori doar de un moment de sclipire.
Însă liniștea nu se așterne
 peste masa de lucru 
până când jocul nu-ncetează de-a binelea!

Laura, 12.09.2017

Despre uşi



Azi...e despre uși -
 Închise, deschise, blocate...
Proaspăt vopsite, vechi, noi, transparente...
Despre uși care scârțâie,
Despre uși tăcute și, bineînțeles,
Despre privirile ațintite asupra lor!

...

Cum îi explici unui copil 
Că oamenii, pur și simplu,
Pleacă, vin, închid și deschid...
Uneori cu vină, alteori fără vină,
Uneori cu explicații, alteori în liniște...
De cele mai multe ori cu zgomot,
Mult zgomot pentru nimic!

...

Cum îi explici unui copil acest du-te - vino,
Dacă noi ori, altfel spus,
Dacă adulții din noi 
Încă nu-l înțeleg?!

...

Ei bine...ușile se închid uneori.
Oamenii vin și pleacă din viața noastră.
Revin și pleacă din nou.
Unii se rătăcesc pentru totdeauna.
Alții abia pășesc peste pragul nostru.
Unii ne duc dorul,
Alții ne îngroapă în suflet.

...

Și-n toată această perioadă,
Sub toată această vânzoleală,
Tu să rămâi tot timpul cu tine
Căci altfel...
Te-ai pierde!

Laura, aprilie 2018

Pastila anti-frustrare


Pastila anti-frustrare

 Frustrările au dimensiuni, forme și culori diferite. 
Uneori cântăresc mult, alteori mult prea mult. 
Uneori schimonosesc chipuri, 
alteori schimonosesc suflete.
 Uneori dor, alteori ustură...
    Frustrările apar atunci când te aștepți mai puțin
sau atunci când lumea ți-e mai dragă.
Îți pătrund prin piele 
și-ți perforează gândurile.
E greu să lupți cu ele,
e imposibil să le domini!

Dar ceea ce poți face...
e să înveți să trăiești cu ele.
Poți să le cercetezi,
poți să le accepți
și poți să faci glume pe seama lor.
Umorul e medicamentul cel mai potrivit,
umorul vindecă.

Și după ce te-ai înveselit,
Fii sincer cu tine,
Acceptă ceea ce e de acceptat,
Iartă ceea ce e de iertat 
și
Schimbă ceea ce e de schimbat!
Laura, august 2018

06 ianuarie 2019

În căutarea sensului pierdut


Fişă de lectură

Titlu: În căutarea sensului pierdut

Autor: Dumitru Constantin Dulcan

Date despre autor: Dumitru Constantin Dulcan este medic neurolog şi psihiatru, autor de literatură filosofică şi metafizică. Lucrări: Inteligenţa materiei, Oglinda conştiinţei, În căutarea sensului pierdut, Somnul raţiunii, Culmi şi limite etc.

Citate:
,,Suntem fiinţe dotate cu raţiune, cu o conştiinţă a cărei extensie ne-a permis să ne desprindem de stricta dependenţă a naturii şi să ne edificăm o cultură şi o civilizaţie."

,,Creierul nostru este capabil să se modeleze, să se organizeze sub presiunea informaţiei, a exerciţiului fizic, a sentimentului de fericire, de bucurie, de optimsim şi speranţă, de bună dispoziţie, de relaxare după un efort fizic şi intelectual susţinut şi, de asemenea, poate involua prin neutilizare, prin lene intelectuală, prin monotonia unei existenţe terne, prin stres, anxietate, depresie, furie, ură, maliţiozitate, ruminaţii cu dorinţă de revanşă, de răzbunare, de frustrare, de insatisfacţie, alcool, droguri, uzura excesivă de orice alt ordin."

,,Ceea ce gândim, acel ceva devenim."

,,Nefericirea înseamnă stres, iar stresul înseamnă boală."

,,Trăim concomitent în două lumi - una conştientă a orientării raţionale şi alta inconştientă, din care vin pulsiuni, sentimente, intenţii, tristeţi sau exaltări neînţelese. Este zona noastră obscură, arhetipală în care zac ,,amintiri" din noaptea timpului, posibilă sursă de mitologii, religii, invenţii, creaţii. "

,,Istoria e scrisă întotdeauna de învingători. Cei învinşi nu mai pot vorbi."

,,Nu se poate convieţui normal fără a avea o empatie pentru semeni."

,,Dacă fiecare om ar rezona afectiv cu suferinţa celuilalt, atunci s-ar produce minunea dispariţiei suferinţei. Pentru că nu ar mai fi provocată de nimeni. Oamenii s-ar solidariza prin inimă şi prin înţelegerea rostului de a fi a tuturor celorlalţi."

Concluziile mele: Dincolo de termenii ştiintifici, de limbajul de specialitate, autorul ne dezvăluie sensul vieţii de care pare că ne îndepărtăm: traiul simplu, cumpătare, eliberare de emoţii şi sentimente negative, respect faţă de propria persoană, respect faţă de fiinţa noastră raţională. 

O altfel de dorinţă

sursă foto: Pinterest

O altfel de dorinţă

Desprinde-mă de timp...
Un timp,
Şi lasă-mă în viaţă
Înc-o viaţă.

Să văd ce n-am văzut,
Să-ngrop ce m-a durut,
Să tac şi să ascult,
Să strâng tot ce e mult
Şi să arunc...

         Laura, 6.01.2019

04 ianuarie 2019

Christmas with a view

sursa foto

   Christmas with a view (Netflix) - un film uşor, plăcut, romantic. Un film ca de Crăciun...când energia pozitivă, bunele intenţii, curăţenia sufletească înving. Merită văzut!

02 ianuarie 2019

Almost Christmas

sursă foto

     Almost Christmas (Netflix) - un film amuzant şi sensibil în acelaşi timp, urmărit printre picături...modelând, rezolvând puzzle-uri, îngrijind copilul bolnăvior. Vi-l recomand! 


01 ianuarie 2019

Grădina Publică





(sursă foto - arhiva personală, Galaţi, 2019)

Până iarna viitoare


   2018 a fost un an dinamic, un an al premierelor şi al emoţiilor de tot soiul (unele greu de gestionat). Poate că, din aceste motive, mi s-a părut atât de...scurt. M-am împărţit între casă, creşă, job, proiecte extra job, cursuri etc. şi cred că n-ar fi fost atât de greu, dacă nu mă lăsam cuprinsă de febra perfecţionismului.

   Până iarna viitoare vreau să învăţ trei lucruri importante:
  • să respir
  • să încetinesc ritmul
  • să pun în practică tot ceea ce ştiu.
      Cuvântul anului 2019...să fie - echilibru!