20 iulie 2019

De-ale gurii...



  • Mamaliga cu branza de burduf ,,originala";
  • Icre, masline, rosii;
  • Fructe (piersici, caise, prune);
  • Porumb fiert;
  • Zacusa (originala si ea from matusicaD.);
  • Ghiveci de legume si salata de castraveti.

19 iulie 2019

Gud bai! Nu-i bai!

 


    Printre lacrimi, suspine și trei noduri în gât, a reușit să-mi spună:
- Eu nu vreau să plâng din orice! Dar plânsul ăsta vine peste mine! Și...și nu mă lasă în pace!
- Da' măcar are șosetele curate?! l-am întrebat. Sau intră așa, în casa ta, neîngrijit și lipsit de respect?!
- Cred că îi miros picioarele! zice el, luminat la față.
- Păi, să stea la ușă atunci! Îl primești când vrei tu căci tu ești stăpânul casei, iar el e...doar un musafir.
   Și-am râs împreună în hohote o vreme. ,,Are șosetele curate?!'' a devenit codul nostru secret.

   Recunosc, mi-ar plăcea să plâng acum. Dar plânsul ăsta al meu nu mi-ar rezolva problemele. În plus, ar contrazice întreaga mea activitate din ultimii doi ani. Și-aș lăsa un plâns fals,  și cu șosete murdare să-mi întindă rimelul pe toată fața.

   O să lipsesc o săptămână din peisaj pentru că vreau să mă detașez de tot. Vreau să văd ,,dăcât'' mare, soare, nisip... Bine, și copil, soț, probabil și-un Tantum Verde. Vreau să revin împăcată cu situații, cu imagini frumoase din micuța vacanță și cu glume noi în program.  Așa că, îmi iau rămas bun și de la voi. Sper să ne revedem sănătoși, voioși, voinici!
   
 
  

18 iulie 2019

Raiul meu, grădina ei


   Grădina era vie, colorată și parfumată. În fața casei erau copaci, iarbă, flori și o alee generoasă cu gherghine (dalii) de toate culorile. Cu gherghinele nu era simplu. Bulbii se scoteau din pământ și se depozitau în beci atunci când vremea devenea neprietenoasă, iar în anul următor se puneau iarăși în pământ. Brazdele se pliveau cu regularitate, plantele se udau pe răcoare... Recunosc, când am descoperit cât efort se ascundea în ,,magia" florilor, am rămas uimită (cuvânt rafinat pentru șocată - cum zice Fancy Clancy).
   Dincolo de flori se-ntindea tărâmul legumelor. Munca nu se oprea niciodată, iar reușita în grădinărit nu era obligatorie, ținea de șansă, de circumstanțe, de Dumnezeu. Dar nu era cu supărare! Nici cu dureri de fiere. Doar un pic de dezamăgire care trecea cu credință și cu câteva rugăciuni de mulțumire (că nu fusese mai rău).
   Dereaua (o șuviță de apă) care trecea prin curte și despărțea grădina de livada de pruni...era paradisul păsărilor. Oricât de nervoase erau gâștele, se opreau din fugăreala tradițională pentru o bălăceală pe cinste. 
  Șuvița de apă se inflama uneori, apa creștea considerabil și nu se rușina să măture aproape toată curtea...cu tot cu păsări.
  Și tot amorezată de păsări era și vulpea, vulpe care nu avea drăgălășenia și cochetăria cu care ne obișnuiseră cărțile de povești și de care, în general, era bine să te ferești.
   Noaptea învăluia grădina în raze curate de lună și-n cântec de greieri. ,,Și-om mai face mâine ce-om mai putea, sănătoși să fim!" zicea mereu.

  Citește și prima parte.
  

17 iulie 2019

Maroon 5



Lips on you

Visions

In your pocket




Culori din grădină








Rubrica: Miercurea fără cuvinte
Gazdă: Carmen
Sursă: arhiva personală

Casa lor, castelul meu



   Casa bunicilor mei era diferită de orice altă casă pe care o văzusem până atunci (și din câte aveam să văd vreodată). Era foarte înaltă, mare, ușor înfricoșătoare, impunătoare din multe puncte de vedere. Partea stângă era îmbrăcată în ederă, o ederă dominatoare care lăsa doar geamurile la vedere și care urca până la acoperiș. Zona din față - ,,intrarea bună'' și toată partea dreaptă a casei erau învăluite în gornițe lungi portocalii, paradisul gâzelor de toate felurile. 
   ,,Bătătura'' era plină de păsări albe, rațe cuminți și gâște hărțuitoare din cauza cărora îmi făcuse intrări și ieșiri separate, adică pe geamurile ce dădeau înspre grădina cu flori și legume.
    Sala (holul) era pătrat. Avea o vitrină înaltă plină cu sticlărie într-un colț și o masă mare pe mijloc cu câteva scaune. Pe unul dintre pereți era un tablou superb, pastelat, cu o vază cu câteva frezii, florile mele preferate. Iarna, într-un colț, era mai mereu un brad cu crengi rare, cu câteva globuri de sticlă și cu două cadouri (pentru mine și pentru vărul meu), cadouri care ajungeau la mine pentru că pe el îl vedea foarte rar. La fel și pe mătușa I. - focul din ochii și din inima ei. 
    De-o parte și de alta a holului, se aflau uși mari, grele - uși ce dădeau înspre camerele ,,bune" și aproape nelocuite, camere ce ascundeau tot felul de comori...zorzoane vechi de-ale mătușii cochete - D. (cochetă și azi), buchetul ei de mireasă, păpuși vechi, dar în stare impecabilă, poșete și cărți de-ale mamei, scrisori (unele de-a dreptul haioase), fotografii. Paturile erau tot timpul făcute, și aveau perne groase cu fețe de-un alb absolut și apretate înfiorător de mult. Nu îndrăzneai să te așezi de frică să nu distrugi ordinea universală. Covoarele de iută, în două culori naturale, aveau ciucurii perfect așezați, periați, pieptănați...
   Imediat cum ieșeai din această zonă rigidă, ajungeai ,,pe beci'', adică într-un spațiu mai prietenos al casei, mai uman, unde se trebăluia. Odaia era cea mai simpatică și mai micuță cameră, adăpostea doar un pat, o măsuță și o sobiță. Acolo te simțeai în siguranță și părea că ai tot ce-ți trebuie pentru a fi fericit.
   ,,Pe beci'' erau scările care duceau în podul casei. Scările semănau cu cele de bloc, miroseau a vopsea și veneau cu o invitație... Nu aveai cum să nu le urci. Podul era parcă o altă casă, o casă de deasupra casei. Nu semăna cu un spațiu de depozitare, ci cu unul perfect locuibil. Pe etajerele lungi stăteau ca la expoziție lămpi cu gaz de toate formele, mărimile și culorile, o colecție de care greu îți dezlipeai ochii. Una era de-a dreptul elegantă, albă, înaltă de care era legată o panglică roșie. Într-un colț s-odihneau instrumentele de tors lână și câteva gheme aspre pe care le împleteam și deșiram cot la cot cu mâțele. Mai erau cutii cu cărți și caietele mătușilor mele. Exista și o ușă secretă, ceea ce adâncea misterul casei. Acolo ascundea mamaia dulceața de cele trei fiice. Până s-o găsească mama...
   

16 iulie 2019

Neterminată


   Traversez o perioadă grea. În mod normal, m-aș cuibări în pat și-aș plânge vreo trei zile fără oprire, un plâns din acela sănătos și eliberator. În mod anormal...funcționez în virtutea inerției, nici eu nu știu bine cum.
   Sau poate mi-am ales, fără să-mi dau seama, luptele.

   Zilele trecute mi-am vizitat mătușile. Mi-am amintit de mamaia. Când își îngrijea florile din grădină, o iscodeam mereu...
- Mamaie, zi o floare cu care semăn eu!
- Semeni cu o cicoare, mamaie!
- Cu o cicoare?! întrebam mâhnită. Dar e cea mai urâtă!
- Nu sunt flori urâte, mamaie.
   Nu înțelegeam de ce din multitudinea de flori minunate, pe care le îngrijea cu atenție, mă compara tocmai cu o sălbăticiune care creștea pe lângă gard vrând parcă să evadeze prin fiecare romb din sârmă.

   Mi-am amintit și de ultima noastră discuție extrem de acidă. Eu prea necoaptă la minte, ea prea aproape de finish. Ne-am rostit câteva vorbe grele, pe care n-am mai avut timp să le retragem. Și povestea a rămas așa, suspendată undeva între pământ și cer.
   
   M-o fi iertat?! Eu am iertat-o greu, după un ocol prin viață.

   Când eram mică o întrebam la fiecare vizită:
- Mamaie, când o să mori tu, îmi dai mie tabloul cu căprioară?!
   Și ea râdea în hohote, fără să strice parcă surpriza:
- Da, mamaie, când o să mor, o să ți-l dau!

   E singurul lucru pe care îl am de la ea. Tabloul din lemn cu Bambi. Și poate și o mică bucată din râsul ei sincer, zgomotos, din umorul ei salvator de situații.
   
  
  

15 iulie 2019

Povestea mea (Michelle Obama)


 „Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m‑a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi‑a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să‑mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m‑au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.” — Fragment din prefața cărții „Povestea mea”, de Michelle Obama

,,Acum cred că aceasta este una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot pune copiilor - Ce vrei să te faci când o sa crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat,  devii ceva și acela este sfârșitul."

,,Orice om de pe lumea asta, ne spuneau părinții, are un trecut pe care nu îl cunoaștem, și numai pentru asta trebuie tratat cu o anume indulgență."

,,Declinul poate fi greu de măsurat, mai ales când este în plină desfășurare."

,,Mama păstra un mod de gândire în privința creșterii copiilor pe care astăzi îl găsesc strălucit și de neegalat - un fel de neutralitate zen, imposibil de tulburat. Aveam prieteni ale căror mame le împărtășeau succesele și problemele de parcă ar fi fost ale lor, dar știam și mulți alți copii ai căror părinți erau prea copleșiți de propriile provocări ca să se mai ocupe și de cele ale copiilor. Mama era, pur și simplu, constantă. Nu se grăbea să judece și nici să intervină. În schimb ne urmărea în permanență starea de spirit și era martor binevoitor la încercările și triumfurile pe care le putea aduce fiecare zi. Când lucrurile mergeau prost, ne oferea doar puțină compasiune. Dacă făceam ceva extraordinar, primeam de la ea exact atâtea laude cât să ne dăm seama că era mulțumită de noi, dar niciodată prea multe ca să nu devină motivul pentru care făceam ceea ce făceam.''

,,Acum îmi dau seama că fiecare mișcare a ei se baza pe încrederea nerostită că ne crescuse să fim adulți. Trebuia să ne luăm singuri deciziile care ne priveau. Era viața noastră, nu a ei, și așa avea să fie întotdeauna."

,,Dar, așa cum am mai spus, eșecul este un sentiment instalat cu mult înainte să fie real."

,,Este dureros să trăiești după ce a murit cineva. Doare, pur și simplu. Poate fi dureros să mergi pe un hol sau să deschizi frigiderul. Doare să-ți pui o pereche de șosete sau să te speli pe dinți. Mâncarea nu mai are gust. Culorile pălesc. Muzica doare, la fel și amintirile."

,,Primăria aparține oamenilor."

,,Orice ne aștepta, dincolo de acest moment, aveam să facem împreună. Îmi pusesem tot sufletul în organizarea acestei zile, eleganța întregii povești era importantă pentru mine, dar am înțeles atunci că tot ceea ce conta cu adevărat, ceea ce aveam să țin minte pentru totdeauna era strângerea de mână. Mă lega așa cum nimic altceva nu o făcuse vreodată, aveam încredere în această uniune, încredere în acest bărbat."

,,Când în casă apare un copil, timpul se dilată și se contractă, fără să mai țină cont de regulile obișnuite. Uneori, o singură zi poate să pară nesfârșită, alteori, șase luni trec parcă într-o clipă."

,,Trăim prin paradigmele pe care le cunoaștem."

,,Auzi tot timpul despre compromisurile pe care le face o mamă cu carieră. (...) Dacă fusesem cândva o persoană care se arunca fără să stea pe gânduri în orice era de făcut, acum eram mai precaută, mai atentă, mai zgârcită cu timpul meu, știind că trebuie să îmi păstrez suficientă energie pentru viața de acasă.''

,,Obiectivele mele vizau, în primul rând, păstrarea normalității și a stabilității, dar acestea nu aveau să fie niciodată ale lui Barack. Evoluasem destul cât să recunoaștem asta și să lăsăm lucrurile așa. Unul yin, celălalt yang. Eu tânjam după rutină și ordine, el nu. El putea să trăiască în ocean, eu aveam nevoie de barcă.''

,,Incertitudinea însăși părea o amenințare, ceva ce putea să ne doboare. La urma urmei, crescusem într-o familie prevăzătoare  - care făcea acasă exerciții în caz de incendiu și apărea la o întâlnire mai devreme decât era stabilit. Crescută într-un mediu muncitoresc și cu un părinte cu dizabilități, învățasem că planificarea și vigilența erau foarte importante. Puteau însemna diferența între stabilitate și sărăcie. Marjele erau întotdeauna foarte mici.''

,,Votul era pentru mine o obișnuință, un ritual sănătos care trebuia îndeplinit cu conștiinciozitate și cu fiecare ocazie. Părinții mei mă luaseră cu ei la vot când eram copil, iar eu îmi făcusem un obicei în a le lua cu mine pe Sasha și pe Malia de câte ori puteam, sperând să le insuflu amândurora cât de important și de firesc era acest act."

14 iulie 2019

Operațiunea ,,Creșa"

Arhiva personala

  În urmă cu an, am citit o postare foarte utilă despre creșă. Carmen ne-a împărtășit câteva impresii, iar eu mi-am propus încă de-atunci să îi urmez exemplul. Iată că a sosit și acest moment...
   
    Adaptarea...

  Am ajuns la creșă în urma unui episod nefericit. Eram vraiște emoțional și destul de reticentă în ceea ce urma să se întâmple.
  Am primit sprijin din partea tuturor. Doamnele (fie că erau infirmiere, asistente sau educatoare) mă asigurau că totul o să fie bine și chiar dacă procesul adaptării va dura mai mult, el va avea totuși loc.
  Sofia plângea dimineața regulat, iar la întoarcere, părea că ne pedepsește pentru că am lăsat-o acolo. Când sesizam o îmbunătățire, se îmbolnăvea și o țineam acasă. Reîntoarcerea era întotdeauna motiv de dramă în familie. Eram obosiți și irascibili, iar starea noastră funcționa precum un bumerang. Fiecare început de săptămână era de coșmar. 
  Nu aveam emoții în privința a ceea ce se întâmpla în clasă pentru că se exprima foarte clar și ne povestea tot ceea ce se petrece acolo, însă plânsul  de la despărțire mă sfâșia.
   În martie, deși a avut mici probleme de sănătate, a fost prima lună în care nu a lipsit deloc. A fost prima lună în care nu a mai plâns și a început să vorbească frumos despre copii, despre activități, despre aniversări și spectacolele la care participa. Cu alte cuvinte, prezența, în cazul ei, a coincis cu ceea ce se cheamă ,,adaptare".
      
     Îmbolnăvirile...

  Îmbolnăvirile dese și repetate mă aduseseră în pragul disperării. În plus, trebuia să fac față unui puternic sentiment de vinovăție. Poate dacă aș mai fi așteptat un an...
   Prietena mea, medic rezident, m-a consiliat  (psihologic) permanent și m-a asigurat că dacă o voi băga în colectivitate la șapte ani, primul an va fi exact la fel. Mi-a spus că astfel își formează anticorpi și că trebuie să am răbdare. De asemenea, îmi spunea că nu se poate interveni în mod artificial asupra imunitatii. Aceasta se formează în timp datorită unui stil de viață sănătos (igienă corectă, alimentație, mișcare și odihnă), dar și datorită (paradoxal) îmbolnăvirilor. Citisem, auzisem, dar voiam pastila - minune.
  Pe parcursul anului am avut parte de numeroase distracții precum: răceli, probleme digestive și o eczemă la picior.
     
Achiziții...

   Ceea ce îți oferă colectivitatea, nu îți poate oferi nici mama homeschooling-ului: reguli de grup, sentimentul apartenenței la un grup,  experiențe de grup, cunoaștere și autocunoaștere, comunicare, interevaluare, joc și joacă.
  Pe lângă toate acestea, a învățat o mulțime de poezii, cântece, povestioare. A modelat, a pictat, a colorat și a lipit, la început cu ajutor.
   
Evenimente...

   Aniversările, spectacolele sau activitățile organizate în clasă/în aer liber au fost motive de mare bucurie întotdeauna. (Am apreciat că atunci când vremea le-a permis, copiii au fost scoși afară.)

Alimentația...
  
  Unul dintre cele mai mari avantaje pe care ți le oferă creșa/grădinița cu program prelungit e legat de alimentație. Sofia a avut două sau chiar trei mese (dacă întârziam un pic) și două gustări pe zi. Mâncarea este diversificată și gustoasă. Prețul este mic (mult mai mic decât în grădiniță).

Neplăceri...

  Cel mai mare disconfort pe care l-am simțit a fost atunci când Sofia a fost mușcată de mânuță de un băiețel. Avea toți dinții imprimați pe brațul alb și pufos. Un alt băițel i-a băgat degetul în ochi. Ca părinte, nu ești niciodată suficient de pregătit pentru asta. Încetul cu încetul a început să se apere și singură ori, în alte situații, să fugă la propriu.
  De asemenea, mi-a displăcut faptul că părinții aduceau copiii foarte bolnavi, deși personalul medical le semnala anumite nereguli.


    
   
    

Nunta



Episodul 1

- (...) şi-o să mergem la nuntă şi-o să...
- Nuntă?! Da' ce înseană nuntă?!
- Ăăăăă...tati...păi..când doi oameni îşi unesc destinele!
- Şi tu ţi-ai unit destinele cu mami?!

Episodul 2

- Mami, ce înseană să-ţi uneşti destinele?!
- ... să... faci ceva împreună...o casă, un copil, să plantezi un pom...să creşti o pisică...
- Să cheşti o pisică?!!!!
- Eeee...nu neapărat. Doar dacă stai la casă!
- Noi nu avem casă?!
- Ăăăă...păi, noi stăm la bloc.

  Nu ştiu exact ce a înţeles copilul din unirea destinelor, dar sper că o pisică iese din calcul momentan.

O dilemă mor(t)ală



- Nu trebuie să omori furnica!
- Da' se urcă pe mine!
- O dai jos. Ea are treabă, caută mâncare pentru copiii ei.

   A doua zi, studia un ţânţar care se odihnea pe mânuţa ei.
- Sofia, de ce stai şi te uiţi?! Dă-i una mai repede!
- Da' ţânţalu' nu are şi el copii?!

Muzici

Arhiva proprie

Aripile

07 iulie 2019

Ce-am mai gătit...


Arhiva personală

- Păstăi (cartofi, morcovi) cu usturoi;
- Fructe (caise, zarzăre, piersici);
- Ciorbă cu carne de porc;
- Carne la cuptor cu salată de varză și gogoșari în oțet;
- Mâncare de linte roșie și salată de castraveți;
- Dovlecei cu usturoi.

   
   
  


25 iunie 2019

Mozaicul lunii Iunie


  Colaj realizat cu fotografii din arhiva proprie. O lună călduroasă care a trecut mult prea repede!
      

22 iunie 2019

Chesapeake Shores


 Chesapeake Shores - un film (serial) draguțel despre goana aceasta nebună după bani, după reușite, după tot felul de chestiuțe importante, dar neesențiale. 
  Copii care cresc în lipsa părinților, care repetă greșelile acestora, dar au posibilitatea să se redreseze și să o ia de la capăt. Un serial light despre o familie cu resurse de toate felurile. Catchy!

Bine v-am regasit!


arhiva personala

   Îi mulțumesc Adelinei că mă trage virtual de-o ureche și-mi reamintește de blog. Ultima pauză a fost într-atât de lungă, încât am uitat parola. A trebuit să fac un mega efort cognitiv pt a o schimba și pt a umbla prin setările de securitate. Nu mai vreau mesaje ciudățele în spam!

  Mă bucur să vă regăsesc și să vă citesc aventurile de zi cu zi. Mă bucur c-ați rămas așa cum vă știam eu că sunteți - deschiși, frumoși, voioși! Mă simt ca ți cum aș fi fost într-o călătorie iar acum am revenit printre cunoscuți. E un sentiment plăcut!

  Prima lună de vară e pe ducă. Eu încă mă mir că e extrem de cald. M-am luptat o perioadă cu anemia, dar ușor-ușor m-am pus pe picioare (la propriu), am continuat investigațiile și am mai dat de una, de alta...nimic grav, însă. Poate puțin supărător.

  Sofia e ok și merge la creșă zi de zi. Din martie am observat o schimbare în bine în toate privințele. Recunosc, prin toamnă-iarnă eram în punctul de-a ceda nervos. Voi scrie despre această experiență la un moment dat (cu bune, cu rele)...sper eu într-o notă comică.

 Vara aceasta se-anunță a fi plină de evenimente frumoase! Sper să ne bucurăm pe deplin. Voi?

   

Ramâi



Delia & The Motans - Rămâi

19 iunie 2019

Zile de vară




Rubrica: Miercurea fără cuvinte
Gazda: Carmen
Locația: Brăila 2019
Sursă imagini: arhiva personală

16 iunie 2019

Mozaicul lunii Mai


  Sursa: arhiva personala
 
  Luna florilor, luna Elenelor si a Constantinilor, luna placuta, linistita, frumoasa!