24 decembrie 2018

12 lecţii

(arhiva personală - Grădina Publică, Galaţi, decembrie 2018)

   În locul tradiţionalului bilanţ de sfârşit de an, voi enumera cele doisprezece lecţii pe care viaţa mi le-a oferit în această perioadă...

1. Înveţi temeinic într-o singură manieră - înveţi făcând!

2. Nu te vorbi niciodată de rău! O fac alţii destul de bine.

3. Toţi ar vrea sa îi schimbe pe cei din jur, dar nimeni nu este dispus să se schimbe pe sine.

4. Din penuria de variante care-ţi stau la dispoziţie, alege-o întotdeauna pe cea mai simplă! (Vei vedea cât e de greu!)

5. Înaintea ambiţiilor părintelui trebuie să se situeze starea de bine a copilului.

6. Orice lucru pe care îl faci trebuie să aibă un sens. Acolo unde nu e sens, nu e împlinire.

7. Când spui ,,Încerc!", te proiectezi la nivel mental la insucces. Când spui ,,Fac!", îţi impui să faci până reuşeşti ceea ce-ţi propui.

8. Nu informaţia corectă şi-n cantitate mare ne face mai buni, mai inteligenţi, ci informaţia corectă pusă în practică în orice împrejurare.

9. Să rămâi echilibrat pe drumul vieţii - asta e cea mai mare reuşită!

10. Chiar dacă oamenii vin şi pleacă din viaţa ta, tu trebuie să-ţi rămâi loial până la final!

11. Ajutorul se oferă numai celui care îl solicită şi şi-l doreşte. În caz contrar, vei juca rolul agasantului...

12. Întrucât creierul uman preia negaţiile ca pe afirmaţii, încearcă să regândeşti un pic propoziţiile pe care le formulezi!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu